Faptul împlinit

În memoria Regelui Mihai

Politica faptului împlinit există probabil de când lumea. Totdeauna este marcată de abuzul unuia/unora care se simt stăpâni pe situație și pe viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Cu alte cuvinte, e vorba de împrejurări în care legalitatea și justiția nu funcționează.

Pe planul situației politice internaționale, din istoria recentă, găsiți exemple în acțiunile lui Hitler și Stalin în preambulul celui de-al doilea război mondial. În regiunea care ne interesează pe noi românii, exemplele sunt Transnistria, Găgăuzia, Abhazia, Osettia și, mai recent, Crimeea și estul Ucrainei. Aș spune că și aducerea emigranților musulmani cu încălcarea regulilor de frontieră europene, fără acorduri prealabile se încadrează tot în aceeași categorie – încă nu mi-e clar interesul.

Ucraina independentă este un stat care nu a existat niciodată istoricește, dar a avut reprezentanți și vot distinct la ONU în interesul fostei Uniuni Sovietice. Independența Ucrainei era garantată de Rusia, SUA și Marea Britanie în contextul renunțării de către aceasta la armamentul nuclear. Dar Rusia era mai aproape și a profitat ocupând ulterior Crimeea.

Prin pactul Ribbentrop-Molotov Rusia a notificat României ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord, dar a ocupat și ținutul Herța ca lucrurile să fie mai simple – nu-i așa?

Nici ucrainenii n-au fost mai prejos, comportamentul lor față de etnicii români fiind la fel cu al sovieticilor.

Și șervețelul pe care Stalin se zice că a desenat cortina de fier, sfera de influență este o situație asemănătoare.

Cu foarte puține excepții, abuzurile faptului împlinit nu au fost corectate ulterior prin mijloace legale. Iată, Herța este tot ocupată, între timp deznaționalizată.

Actul de abdicare a Regelui Mihai a fost un fapt similar. Deși cu multe aspecte ilegale la vremea respectivă (lipsa de cvorum a parlamentului, nepublicarea în monitorul oficial, semnarea prin șantaj), factorii legali ai României de după ’90 – parlament, guvern, justiție – nu au înlăturat nimic. Mai mult, Regele a fost blocat pe aeroport în ’90 și fugărit ulterior prin țară fără o bază juridică pentru aceste acțiuni.

Sigur că, până la urmă, națiunea ar trebui să decidă asupra regalității și, în momentul acesta, sub influența nefastă a propagandei comuniste prezentă încă în mintea multora, decizia n-ar fi favorabilă. Aduceți-vă aminte mizerabilele alegeri din ’90 Duminica Orbului în care Iliescu cu gașca lui de lepre ar fi câștigat lejer și fără să fure. Dezinformarea și propaganda bolșevică făcută anume pe tiparul minților înguste sunt greu de combătut. Totuși, încet, lumea a evoluat.

Din nefericire, nevinovații care au murit în ’89 n-au schimbat conducerea societății, justiția și forul legislativ, au servit doar interesului clicii care s-a legitimat prin cadavrele lor.

Regele Mihai, Dumnezeu să-l odihnească în pace, a fost un personaj tragic al românilor. Din păcate, tragismul istoriei lui este tragismul istoriei noastre.