Fără ’89?

Am reluat puțin din titlul pamfletului Cum ar fi fost fără ’89?, dar nu vreau un pamflet.

Să vedem cum a evoluat lumea în ultimii 30 de ani. S-au schimbat multe, mai ales în confortul nostru, spre o viata mai comodă. Un exemplu, mașinile autonome care au devenit comerciale.

Dar cea mai importantă modificare tehnică ce ne influențează viețile este legată de comunicații. O eră a comunicațiilor în care iei legătura instant cu oricine dorești de la celălalt capăt al lumii, în care rezolvi foarte multe din fața unui ecran, vorbești la telefon mergând pe strada, vezi ce se întâmplă la tine acasă fiind la 20.000 km distanță, … Și este mult loc de mai bine. Nimic n-ar fi fost posibil fără o explozie a mijloacelor de calcul – în primul rând hard, dar și soft.

Birouri sau firme întregi care procesează multe documente dar, în care nu există vreo hârtie. Agricultura cu foarte puțini angajați. Mașini unelte, sisteme de producție versatile aproape fără angajați.

Cam acestea sunt, după mine, liniile principale ale evoluției. Desigur că fiecare monedă are două fețe dar, nu aspectele negative sunt subiectul acum.

Știu teoriile cu „cărțile făcute” de servicii și cu faptul că ceașcă era scos din cărți. O dovadă în acest sens este KGB-ul care i-a urmat și faptul că abia după 10 ani am izbutit să ne apropiem de lumea căreia îi aparținem de fapt. Să presupunem însă că serviciile n-ar fi izbutit,

Aleg trei repere ale lagărului socialist – URSS, Iugoslavia, Coreea de Nord – forța, o ușoară deschidere, închistarea dictatorială – opresiune maximă. Nu trebuie omis aspectul dinastic și cultul aberant al personalității din Coreea. Unde l-ați plasa pe ceașcă în acest triunghi?

V-am povestit (Plăceri) că eram expert CAER într-un domeniu tehnic. În această calitate, am cunoscut pe alții, asemeni mie din alte țări ale lagărului. Pot să vă declar liniștit că în toate statisticile lagărului, România ocupa un loc codaș. Spre exemplu, în anii ’80, când la noi încă se făceau explorări radioscopice Röntgen (cele mai periculoase pentru pacient și medic), în RDG se folosea pe scara largă tomografia computerizată.

O latură principală a sistemului opresiv era izolarea – economică și informațională. Presupun că toată lumea înțelege logica inversă – într-o lume normală, un criminal ca ceașcă n-avea nici o șansă. Deci, România cumpăra numai produse din lagăr, iar comunicațiile erau doar locale. Azi, fiecare om are în casă câteva emițătoare radio în diverse benzi – telefoane, router, etc. Atunci, emisia radio era strict prohibită – puteai fi declarat spion dacă posedai așa ceva – realitatea nu trebuia să transpire afară, iar tu nu trebuia să cunoști realitatea de dincolo. Telefonia era limitată la cea fixă. Chiar telefonia interurbană automată a apărut târziu. Telefonia internațională automată nu exista, iar prețurile pentru apeluri erau extreme. Chiar după ’90, dacă primeam (nu puteam suna) telefon de dincolo, de a doua zi nu-mi mai mergea telefonul trei săptămâni – asta era natura exactă a Romtelecom. Mai îmi aduc aminte cât am plătit după niște convorbiri relaxate Constanța – Mamaia, socotite inter-urbane. Rezultă că primul dușman natural al dictaturii erau comunicațiile. Pot să vă mai declar că mahării aveau parabolică acasă. Celorlalți nu le era interzis dar, nu le erau accesibile. Exista o rețea de comunicații radio locale (secu, politie, nomenclaturiști).

Sunt cunoscute și tendințele dinastice ale lui ceașcă.

De aceea, înclin să cred că ceașcă era mai apropiat de Coreea de Nord și, dacă rămânea, ar fi continuat să se apropie. Probabil, rușii i-ar fi încurajat autonomia pentru a-l folosi ca pion în jocul cu vestul și americanii așa cum fac acum cu Kim.

Cred că dacă n-ar fi fost trădat de proprii complici, ceașcă mai rezista 5-10 ani, probabil își punea vreun pui în locul lui. Decalajul de dezvoltare între noi și vest din ’90 s-ar fi accentuat dramatic. Tehnica de comunicații ar fi devenit primul obiect de trafic în România, gestionat desigur chiar de mahări.

Probabil că, dacă împrejurul nostru s-ar fi renunțat la comunism, am fi avut o listă foarte lungă cu victimele încercărilor de trecere a graniței. Așadar, multe victime și o înapoiere și mai mare până la cădere fiindcă, sunt convins că oricum cădea până la urmă.

Am văzut recent un documentar privind Coreea de Nord cu bulevardele foarte largi și pustii. O echipă medicală cu un medic oftalmolog americană (cred) făcea voluntariat redând vederea unor amărâți. Imediat ce vedeau lumina, aceștia, în loc să mulțumească binefăcătorilor, se duceau să se „închine” portretului lui Kim (National Geographic).

Totuși, să nu uităm că, trăind de mai mult de 20 ani înconjurați de multe informații, cu comunicații la dispoziție, referendumul de proști a fost dezastruos.

Foto: mediaite.com