Fecale

Inițial, a fost titlul neaoș. Apoi, am decis să nu-mi șochez cititorii trecând linia subțire și tentantă spre trivial.

În anii ’80 aveam un apartament micuț lângă Armenească, într-un bloc vechi. Cu niște probleme în baie, chemasem un Dorel (au existat în toate timpurile). La un moment dat, sună cineva la ușă. Era vecina, o bătrânică ce își creștea singură nepotul. Cred că în spatele lor era o poveste foarte interesantă pe care nu am aflat-o, ambii erau foarte reținuți și nici eu nu eram comunicativ.

În sfârșit, îmi cere niște benzină pentru alt Dorel care lucra la ea. Pe vremea aceea, toate instalațiile erau din țevi de plumb și se lipeau cu lampa de benzină. Nu mai știu dacă al meu venise cu propria benzină, nu știu ce impuls m-a mânat (poate repulsia pentru Dorei, poate zgârcenia – nu se găsea benzină, poate fiindcă nu obișnuiam să discut cu vecinii – nici acum, poate mi-era scârbă să trag din rezervor), dar am refuzat-o net, puțin brutal, lucru pentru care mi-a părut rău chiar în clipa aceea.

Ei bine, a doua zi dimineața, când să plec la serviciu, am constatat că, pe mașina mea albă, era o dâră de căcat (na că am zis-o) uman, de la botul mașinii până pe parbriz. Aveam o Lada 1500 cu carburator cu două corpuri, acum i-ar spune eco-friendly – iată că, de pe atunci, eram și eco- și ruso-friendly. Ce era să fac? Am plecat așa, cu rahatul la vedere. Am oprit prin stațiile de tramvai unde așteptau călători, grăbiți ca și mine, spre serviciu. M-a amuzat – rahatul poartă noroc. A fost motivul pentru care am decis să nu-l spăl. Doar că, după vreo două luni a nins și, când zăpada s-a muiat, a căzut de pe mașină cu rahat cu tot. Pe vremea aia, încă mai ningea.

Bătrâna a luat-o razna și s-a stins după vreun an, băiatul a rămas singur. A terminat liceul prin 1990, a vândut apartamentul și a plecat dincolo. M-am bucurat și i-am dorit tot binele, dar el nu a știut asta.

Pe atunci erau o mulțime de mâncători de rahat, era o meserie. Deosebirea față de mâncătorii de azi ai aceleiași delicatese este că aceia nu încercau să fie convingători, spuneau poezia fără a mima credința. Era doar semnul apartenenței la gașcă de care erau foarte mândri, le acorda avantaje și puteri. Ultima parte a rămas valabilă și azi.

Deunăzi, al treilea Bulibașă, a declarat în fața adepților dumnealui întru analfabetism – să aibe decență. Ei nu poate să vorbească despre pensii. Se referea, desigur, la partenerii de guvernare, visul Bulibașei fiind să uniformizeze pensiile, să arunce la gunoi punctul de pensie care reprezintă contributivitatea. Mă întreb cum vor rezolva à la Roumaine pensiile fără contributivitate, pe cele speciale, fiindcă sunt obligați. Mă refer la parlament (inclusiv funcționarii), diverse instituții gen MAE, Curtea de Conturi, MI, servicii, MApN, …, mai nou administrațiile locale. Sunt rente viagere acordate complet nemeritat. Aș accepta doar pentru activitatea în teatre de operații deși, am informații că s-au dat șpăgi chiar și pentru un loc acolo. În acest moment, există persoane care au fost criminali oficiali și încasează aceste pensii, există oameni care au lucrat la magistrala albastră (v-ați fi gândit la altceva dacă scriam canal) luând salarii babane, sporuri, indemnizații de hrană și încălțări și încasează asemenea pensii. Este un rahat chiar pe WP, cu propagandă rusească, temător că ar putea rămâne fără pensia de serviciu. Deși se susține că nu e vorba de pensii ci, de cu totul altceva, de ce oare aceste altceva trebuie să crească odată cu pensiile?

Promovarea rahatului contemporan se face pe media de orice fel. Niște nimeni sunt botezați artiști – o grămadă de artiști. Niște rahați sunt botezați politicieni. De unde atâția pe care-i macină talentul? Din același loc din care vine Bulibașa care își debitează public agramatismele și promovează nonvalorile.

Fiindcă discutam despre această delicatesă, într-un interviu acordat unui chinez, Dughin declara:

Aș dori să subliniez încă o dată că Dugina și cu mine nu am deținut nicio poziție oficială și nu am participat la Operațiunea Militară Specială (OPU) din estul Ucrainei. Este fără precedent faptul că intelectualii au fost uciși doar pentru ceea ce au spus și au crezut, iar acest tip de teroare împotriva intelectualilor este destul de îngrijorător.

Oare este atât de fără precedent? De unde au venit Leprele Roșii care au practicat asta pe la noi? Strigătul cavernelor cu Moarte intelectualilor s-a auzit pe plaiurile dâmbovițene recent. Oare cine a orchestrat? Și, Dughin, acela cu de la Vladivostok la Dublin, este chiar intelectual?