Frate, frate, dar brânza …

e pe bani. De obicei, proverbul începe a se proba la moștenire.

Într-adevăr, legea românească e clară, fără echivoc – frații sunt egali în drepturi și moștenitori rezervatari, adică nu pot fi dezmoșteniți. Dar acestea sunt doar drepturile. Legea nu introduce nici o condiționare legată de obligațiile moștenitorilor, oricum nu direct. De aici o mulțime de încurcături. Unii invocă faptul că au îngrijit părintii, că i-au îngropat sau că i-au întreținut. Alții consideră că dacă unul din frați nu are copii, n-are drepturi la succesiune. De cele mai multe ori, chiar părinții sunt cauza discuțiilor fiindcă generează inechități între copii, au preferințe sau nu țin cont de sacrificiile speciale făcute de vreun copil. Sigur că, la fel cum părintii sunt datori a-și îngriji copiii, la fel și copiii sunt datori să-și îngrijească părinții. Dar, dacă în privința părinților care-și abandonează copiii legile sunt destul de clare, nu la fel stă situația în cazul copiilor care-și uită părinții.

Uneori, unul dintre copii are propriile probleme care nu-i permit să acorde suficientă atenție și, mai ales efort, părinților. Alt frate este mai milos, mai slab de înger și se ocupă el de tot. Alteori, niciunul dintre copii nu are grijă de bătrâni, dar se ceartă pe moștenire. O altă situație este cea generată chiar de părinți  care, în viață fiind, își manifestă slăbiciunea față de unul din copii, creându-i acestuia avantaje. De, filmul e complicat, dar viața și mai. Ca să nu mai teoretizăm, vă ofer câteva exemple.

Doi frați – unul îngrijește părinții, celălalt, ba. Tatăl face un atac și mai trăiește opt ani în căruț. Mama, fără a fi la fel de bolnavă, mai supraviețuiește vreo 15 ani, trăind în casa aceluiași copil. Celălalt copil își vizitează părintii cu regularitate, dar doar la asta se limitează efortul lui, nu l-a ras o dată pe bătrânul aflat în căruț. La fiecare vizită, se alege în schimb cu ceva din gospodăria fratelui care îngrijește părinții, uneori chiar bani. Fratele care i-a îngrijit este cel care-i îngroapă, pomeni, pomeniri, etc. Celalalt, zero. Dar fratele care și-a îngrijit părintii nu are copii, păcat deosebit de grav. Așa încât, atunci când fratele care s-a ocupat de părinți dorește să vândă o moștenire comună, celălalt se opune, fiindcă mizează să-l moștenească, adică e dispus să-i aștepte moartea.

Alți doi frați – unul își întreține o lungă perioadă (aceea cu foametea) părinții. Doar că aceștia au preferință pentru celălalt frate. Tatăl moare, mama are probleme psihice, este și internată nițel pe la nebuni, așa că, îi trece casa fratelui care nu locuia cu ea, cu clauză de îngrijire viageră. Dar fiul nu se ocupă de ea. Se mută în casa unei nepoate care are câțiva ani grijă de ea. Apoi, vreun an, stă la fiu-su căruia îi dăduse casa. La decesul ei, acesta nu-și sună fratele. Totuși, telegraful funcționează și fratele parțial dezmoștenit aduce o coroană la înmormântare. Doar că, a doua zi, constată că panglica pe care scria că este de la el, dispăruse.

Mai mulți frați – una dintre surori se mărită și stă cu părintii. Se mai ceartă, dar mama supraviețuitoare îi trece casa în vremea lui ceașcă. Ginerele, șofer pe TIR, fuge în America. Își i-a și familia ulterior. Dar n-o uită pe soacră. Trimite mereu bani, când aceasta cade la pat, plătește o altă moștenitoare, cu regularitate, să aibă grijă de soacră-sa. Se schimbă vremurile, se mai fac și niște încurcături prin hârtii, iar ginerele este acționat în judecată de ceilalți presupuși moștenitori să le plătească despăgubiri pentru casa părintească. Ce mă-sa – e-n America, are bani, să cotizeze și la noi. Menționez că toți, în bună înțelegere, au vândut niște terenuri moștenite pe sume foarte mari, adică ar trebui să aibă o bună situație materială. Dar, banul e ochiul …

Mai adaug că știu trei cazuri în satul meu de persoane bolnave (aveau venituri, dar nu mai aveau bunuri) trimise la azil. Nu știu dacă la același azil. Coincidență sau nu, au apucat maxim trei zile de stat în azil, apoi s-au curățat.

Sigur, trăind pe plaiuri mioritice, nu pot să nu mă gândesc și la cei trei ciobănei, care deși nu-s frați – unu-i moldovan, … – tot pun la cale să mi-l omoare pe cel moldovan, că are oi mai multe. Concluzia: părinți, reglați-vă datoriile în timpul vieții, fiți la fel de părinți cu toți copiii, apreciați-i nepărtinitor, eventual insuflați-le o lipsă de apetit pentru bunuri nemeritate. Poate astfel, peste vreo două generații, se va reduce și hoția de p-aci.

Foto: cugetliber.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s