Am mai abordat subiectul. Acum este iar vorba de Vasilica, cea care a stat nu știu câți ani la Bruxelles pe bani adevărați și, la întoarcere, s-a constatat că, nu numai că nu învățase vreo limbă străină, dar uitase și româna. Aria cercului nu se pune, n-a știut-o niciodată. Dar româna o fi știut-o? Nu cred că ar fi în stare să ne explice.
Va să zică, după experiența de europarlamentar, după cea de prim-ministru, ca pupilă a lui dracnea, după încercarea nereușită de a repatria aurul nostru geto-dacic și de a pune psd stăpân pe BNR, a fost angajată să consilieze BNR pe teme strategice, funcție creată special pentru dânsa. După spusele lui Adrian Vasilescu, acel tip cu alură simpatică care de câte ori apare la tv este ceva grav iar el spune că nu este nimic, aveau nevoie de cineva cu uși deschise la Bruxelles. Eu îmi aduc aminte că era declarată o persoană nefrecventabila acolo, că oricum nu poate purta vreo discuție reală, că nici vorbă de vreo posibilitate de comunicare, inclusiv în românește, că pe la Bruxelles ca la mine pe blog, nu se uită, nu se iartă. Așa că, fiind doar o sinecură ca multe altele, sper ca BNR s-o plătească pe Vasilica doar în scopul recuperării tezaurului de la ruși, profitând de buna relație a doamnei cu Ilici, iar acesta cu Moscova.
Privind BNR pot să vă spun că întâmplarea a făcut să știu bine atmosfera de acolo. L-am ascultat odată pe Mugur declarând că băncile centrale ar merge peste tot în pierdere, deoarece bilanțul lor ar fi determinat de politica monetară. Este doar o minciună mare cu un sâmburaș. de adevăr. Vă pot spune clar că funcționarii de acolo sunt extrem de relaxați, pentru fiecare dintre ei există o poveste legată de cine l-a plasat. Este valabil și pentru necalificați. Prin ’96, femeia de serviciu de la Arenele BNR încasa o primă de Crăciun comparabilă cu salariul meu de atunci, și nu aveam unul mic. Restul, vă rog să estimați singuri – eu îs prea pizmos. Pot să vă mai spun că, deși îi cunosc dosarul, Isărescu a susținut o politică monetară înțeleaptă, salvând uneori leul de eșecurile economiei. Tot lui i se datorează renovarea clădirii, doar că, unui chițibușar ca mine nu-i scapă detaliile care nu s-au constituit chiar într-o restaurare, utilizarea unor materiale îndoielnice, ș.a. Mai pot să vă spun că Isărescu și-a ajutat prietenii aflați în cumpănă, ceea ce este remarcabil în ziua de azi.
Totuși, deși nu este la prima numire de acest fel, amintiți-vă de Bogdan Olteanu, de Florin Georgescu, prea longevivul guvernator chiar a comis-o. Oare ce poate simula că gândește panarama asta? Însă conform A3, se pare că se pregătește și Petrică, cel cu APACA. Ei, puteți să mă numiți suspicios, dar nici ăsta nu văd ce-ar putea învârti pe la BNR. Înțelepciunea lui se rezumă la APACA, mineriade și kgb. Te pomenești că Petrică va fi cheia succesului cu tezaurul de la ruși.
Acum e rândul Google. Oare va oferi răspunsul Proasta României la întrebarea BNR sau invers?
Foto: republica.ro.