Ieși afară, javră ordinară

Vă mai aduceți aminte? Asta îi cântau, tot polițiștii, acum ceva ani lui Băse. O mulțime și-au lăsat șepcile sacre în curtea lui Băse. Bagheta era ținută atunci de col.(r) dr. Mircea Dogaru, prietenul lui Alexandr Dughin. Vă mai ofer și o listă foarte interesantă de patrioți, prieteni ai lui Dughin, desigur, toți în afara oricărei suspiciuni legată de KGB. De altfel, toți neagă prietenia, doar că, cei mai mulți acești patrioți scriu sistematic pentru sputnik. Apropo, tocmai îl ascult pe Petrică, acela dorit în loc de bani și de valută, mințind sfruntat în emisiunea lui Anca Alexandrescu care-l spală conștiincios – nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute. Nu pot să nu vă împărtășesc că tac-su a fost un ardelean get-beget (sau dac-bedac?).

Lăsând kgb-ul să-și vadă de treabă că nu e deranjat de nimeni, sunt îngrijorat. S-a creat o criză artificială a vuvuzelelor. Ce credeți, sindicatele au cumpărat tot stocul de vuvuzele, poți căuta mult și bine, nu mai găsești, ceea ce-mi justifică îngrijorarea.

În sfârșit, cu această ocazie au ieșit la iveală niște adevăruri românești. Nu numai M-me Șoșo, nu trebuie să respecte legea și nu este amendată. Nici polițiștii nu sunt și, doar aparent n-o respectă (legea, nu pe Diana). Tocmai a declarat un distins reprezentant milițian că ei „nu trebuie să stea ca proștii în țarcuri„. De altfel, și măștile manifestanților erau purtate după ureche. Nici fumigenele nu sunt legale deloc. În inocența mea, cred că erau materiale confiscate cărora le-au dat un scop util. „Vrem salarii sau plecați!” M-am întrebat – unde naiba să plece milițienii? Care naiba i-ar mai angaja, i-ar ține? Congo?

Pot să vă mărturisesc că am lăcrimat nițel la declarația că este a nu știu câta zi de proteste milițienești. Mi-am mai pătat nițel mâneca, nu dosarul, de mila lor fiindcă nu le ajung banii – nici salariul, nici sporul de hrană, nici ăla de încălțări. Apoi, condițiile grele de lucru. Trist, foarte trist.

Apoi, mi-a plăcut că s-au gândit și la mine, au zis să crească și pensiile. Sau, te pomeni că se gândiră doar la alea speciale. Oricum, gestul contează. Doar că eu, zgârcit cum sunt, apreciez doar valoarea lovelelor, cât poți cumpăra cu ele, nu câte ai, iar dacă ei vor primi mai multe, eu voi putea cumpăra mai puțin.

Plictisit de minciunile lui Petrică, încercai TVR. Surpriză! În locul lui Cristache, dădui peste Ilici mulțumind minerilor. Rezultă că leprelor care-s acu șefi acolo, le e drag salariul. După buget, coane Fănică!