Ieșirea

Cheia războiului cred că este calea de ieșire din acesta. Sunt două, chiar trei forțe care ar avea nevoie de o  ieșire onorabilă din război. Putin – Rusia, Zelensky – Ucraina, UE / SUA / NATO. Există și China, dar nefiind implicată direct, se va poziționa pentru a obține cele mai mari foloase, indiferent de rezultatul ostilităților.

Este o greșeală să judecați Rusia după standarde economice normale. PIB, PIB/locuitor, sume cheltuite. datorii externe, balanță de plăți, … În primul rând că, privind datele oficiale, doar PIB-ul Rusiei este nefiresc de mic. În al doilea rând, mi-aduc aminte de situația noastră dinainte de ’90 – o dictatură nu ține cont de mizeria propriei populații. Oricum, cine trebuie, o duce bine – așa a fost la noi, la fel este și în Rusia. Deci, nu evaluați puterea militară cu parametrii economici normali. O dictatură nu este normală. Dar, să vedem părțile.

De peste 70 de ani, Rusia își îndoctrinează mujicii privind dușmănia și răutatea imperialismului capitalist, a NATO (îmi aduc aminte caricaturile din ziarele partidului în care NATO era reprezentat cu o cască militară germană), a nazismului și fascismului, a superiorității comunismului, a unității de nezdruncinat a poporului, … Știu că nu țin de foame, dar la sărăcie prind. Chiar și prin părțile astelalte, mă uit la satisfacția generată de confiscarea yacht-urilor. Ei, în aceste condiții, iată că frații ucrainieni ai mujicilor, au avut curajul să cam nege valorile tradiționale și să aspire la altele care chiar țin de foame. Puneți-vă în pielea mujicului rus, ce pizmă uriașă a simțit acesta! Na! că noi rumânii am pierdut și marea prioritate a caprei, ne-o luară rușii și pe asta – trebe să cerem și capra cu tezaurul.

Bun, și colac peste pupăză, în loc de pâine și sare, frații ucrainieni i-au primit cu armamentul vestului. Ba chiar, după trei săptămâni de război greu (pardon, operațiune specială), au cucerit un singur oraș, dar nici pe acela nu l-au supus. Acum, gândiți-vă nițel cu milă la săracul Putin. Și-a stârnit mujicii ca să ajungă pe viață, are nevoie disperată de victorie, chiar dacă nu e cea mare, are nevoie de exemple pentru alții care ar putea urma pe cel al ucrainienilor. Pentru Mama Rusia? Nu, pentru el, ca orice dictator. În loc de asta, a fost declarat de nemernicii de americani criminal de război, tocmai el care are butonul. Apoi, ar vrea măcar estul Ucrainei, drum către Crimeea și, nu cred că i-ar strica, Marea Neagră și un pic din gurile Dunării. Alternativa este tragică pentru el, l-ar mânca proprii mujici. Să nu-i omitem și alte laturi ale orgoliului nemăsurat – poze pe cal, judoka, lupta cu ursul, doar comedii. Și iată că, evreul nazist comediant este în tranșee, fără a-și arăta bustul gol injectat cu steroizi, în timp ce el, piticul baban, este în buncăr cu paza triplată – cine-i comediantul? Ce ieșire ar putea avea Putin?

Zelensky s-a dovedit un extraordinar comunicator. Un artist. Probabil are consilieri buni (dictatorii nu pot avea fiindcă nu-i suportă), nu știu dacă își scrie singur scenariile, dar sunt fără cusur. Desigur, pentru cei care nu sunt ca mine. Teoria spune că periodic mai trebuie schimbate subiecte, accente. La început a mers, acum ori schimbă ceva, ori se va pierde interesul pentru discursul lui, mă refer la interesul public, al propriului public. Știu sigur că nu mă citește, dar dacă vreun spion al lui o face, are acordul meu să-i comunice sfatul.

În contradicție cu Rusia, ucrainienii vor tot teritoriul lor. Chiar dacă vor accepta (deja s-a declarat asta) neutralitatea militară, Rusia nu are obiceiul de a da vreodată ceva înapoi. E suficient să vă uitați prin istoria noastră recentă. Apoi, deși are doar o latură economică, fiindcă UE nu este Statele Unite ale Europei și nu are organizat un sistem de apărare, Rusia nu acceptă intrarea Ucrainei în UE (nici eu). Dar asta este tot o chestiune care poate fi rezolvată deși, orice rezolvare va face mujicii ucrainieni superiori celor ruși. Apoi, rușii au provocat dezastre mari în Ucraina. Poate pentru victime vor fi pedepsiți niște vinovați (mă cam îndoiesc), dar vor exista pretenții materiale ale ucrainienilor. Totuși, pretențiile teritoriale rusești sunt cam inacceptabile și principala piedică. Care ar putea fi ieșirea lui Zelensky?

În ce privește, UE, SUA, NATO, deocamdată totul a fost o lecție importantă care trebuie învățată acum fiindcă nu va fi repetată.  Ar trebui evitată cât mai repede orice dependență de Rusia (războiul se poartă cu bani UE), ar trebui întărită coeziunea militară a UE (dincolo de NATO sau acceptat NATO ca forță militară), ar trebui eliminate compromisurile și posibilele corupții la nivel foarte înalt ale Germaniei. NATO a demonstrat că a învățat lecția, fiindcă i-a crescut substanțial coeziunea. Mai mult, există de învățat și din reținerile unor țări NATO, sper să se tragă concluzii – sper că nu sunt pe acolo prea mulți Prostănaci. UE, SUA, NATO ar trebui să aibă la final poziția din care, oricare ar fi finalul, să aibă maximul de avantaje.

Cel mai bine ar fi ca rușii să nu poată ocupa încă două-trei săptămâni Ucraina, ceea ce ar obliga la un acord.  Dacă o vor ocupa, războiul va fi foarte aproape pentru toți, oriunde v-ați afla.

Dacă se va accepta un compromis, o vom mai duce poate 10 ani în pace. Totul depinde de coeziunea politică ce ar putea slăbi Rusia. Altfel, Rusia, ca și mine, nu uită, nu iartă. Dar, dacă Ucraina cucerește Rusia?

Foto: telekomsport.ro, cnn.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s