Impostura instituționalizată

Ana Pauker este geto-daca_care a introdus instituția oficială a imposturii pe meleagurile noastre imediat ce a sosit pe tancurile Kremlinului. Nu știu dacă apucase să învețe românește, dar a avut această minunată inițiativă, desigur ca sarcină de la KGB.

În ce-a constat inițiativa? Cei veniți pe tancuri, cât și cei ridicați din noroaie n-aveau școală. Dar, trebuiau să conducă (citiți să subjuge) o țară. Ce era de făcut? Păi, n-avem diplome? Ni le facem. Lecția datează de pe vremea lui Lenin când lucrurile s-au petrecut la fel. Și, deși URSS a câștigat în al doilea război mondial, deși are bomba atomică, deși a lansat rachete și au arme înfiorătoare, oricât de mulți votanți și fani ar avea Putin, acei votanți au un trai de țară subdezvoltată. Și, deși Rusia nu era o țară în care mujicii o duceau bine, viața lor nu a evoluat așa cum a evoluat cea a mujicilor din hulitul capitalism.

Să nu înțelegeți că impostorii sunt doar apanajul comunismului. Impostura este un mijloc de a obține avantaje nemeritate pentru un individ, un fel de hoție, firească până la un punct peste tot, o slăbiciune a oamenilor. Numai că, ordinea socială trebuie să poată limita / respinge fenomenul. E normal oriunde elementul statistic al imposturii. Dar când impostura nu mai este doar o excepție, când este regulă sau, mai rău, când este o politică de stat, este instituționalizată, atunci reprezintă un pericol la siguranța statului. Fiindcă duce la corupție, ea însăși fiind un furt, fiindcă duce la o involuție, în cel mai bun caz la stagnare. Totul se răsfrânge asupra nivelului general de trai.

Sigur, după ’90, hârtii fără valoare numite diplome, au fost emise și de scoli particulare, de toate nivelurile. Este o afacere din care unii câștigă lovele frumoase, dar murdare, aceia fiind chiar ei, impostori. Asta se poate numai atunci când statul care trebuie să supravegheze și să țină lucrurile în frâu nu o face. De ce? Din cauza corupției, din cauză că cei responsabili nu au o răspundere reală.

Însă, și mai grav, este că asemenea fabrici de diplome aparțin chiar statului, că sunt plătite direct sau indirect din buget, din banii plătiți chiar de contribuabili. Cu alte cuvinte, noi ne plătim singuri pe aceia care ne țin în starea de subdezvoltare, plătindu-le și falsele patalamale. Culmea prostiei fiind că, deși false, după ce le-am plătit, le acceptam ca valabile. Acest accept al nostru, această prostie a noastră le conferă valoarea.

Cum am mai scris, impostura instituționalizată a început în martie 1945, când nu se terminase încă războiul, din inițiativa lui tov Pauker trecând de la universitatea muncitorească și școala A.A. Jdanov la Academia Ștefan Gheorghiu. Iată ce pretenții aveau impostorii epocii de aur – academicieni. Desigur că în ’90 am avut un moment în care situația ar fi putut reveni la normal. Numai că atunci a intervenit un alt personaj, tot geto-dac, tot fără legătură cu KGB, Petrică. Astfel încât am continuat a plăti școala de impostori transformată în SNSPA, am continuat a finanța, noi contribuabilii, impostura instituționalizată.

Ei, când au văzut că pot, țineți minte replica fiindcă putem, impostorii cărora nu le-au ajuns particularele au mai făcut câteva fabrici de diplome de toate felurile, desigur, tot pe banii noștri ai statului. Mai toate poartă pretențiosul și pomposul titlu de academie deși, domeniile respective nu prea au nimic academic, dar de unde să știe ei. Important este ca patalamaua să dea bine, să fie impunătoare. Dar, stai, asta nu e tot (teleshoping). Se adaugă la astea un mare număr de diplome pentru lucrări plagiate, adică alte falsuri. Fiecare din aceste falsuri produce avantaje financiare pentru cel care l-a comis, avantaje care persistă chiar după ce cu foarte-foarte multă greutate justitia anulează vreo asemenea hârtie. Clasicul exemplu este al Cârlanului care a obținut toate sporurile legale pentru funcțiile bugetare în care a fost, care a intrat în Barou fără examen în baza hârtiei false. Dar situația unei astfel de hoții o regăsim chiar și în fabricile de diplome – fiind oameni foarte importanți și ocupați, plagiază ei sau cei plătiți de ei pentru a le fi scrise lucrările nu pot oferi mai mult de un text plagiat – un fel de dublă hoție. Numai că, dacă două negații produc un adevăr, două hoții, rămân două hoții – de obicei nepedepsite ambele, ba chiar recompensate din lovelele noastre.