În sfârșit

Vă pot confirma că lucrurile merg spre bine. Nu, nu v-o luați în cap, păziți-vă în continuare, mai este până să vă dați în bărci. Totuși, se pare că vom putea scrie și despre altceva decât despre corona, desigur tot despre blestemății, chiar mai babane.

Dar, care sunt semnele? Păi, astăzi, lângă primărie, pe un gard, a apărut un banner mare, mare, roșu, pe care scrie Organizația locală a psd. M-am uitat după o ușă, să ciocănesc, să cer o adeziune, dar n-am găsit, deocamdată n-are ușă. Mai aștept, cu corona ăsta nu se știe și, de ce să moară unul de-al nostru, mai bine să crape unul de-al lor.

Al doilea semn vine de la M-me Firea. În dispersarea ei, își asumă tot felul de acțiuni de vindecare a populației, ca o mamă. Știți dumneavoastră, mama este poza favorită a pesedeicelor, și Vasilica zicea că e mama noastră până ne lăsă orfani. Cum necum, aruncă lovele cu grămada, că doar nu dă de la ea, pe niște spoturi publicitare lungi atipice, semn că, deși a lucrat în media, n-a învățat nimic – mesajele trebuie să fie scurte, la obiect și cu clenci, pentru a prinde. Nu contează, anturajul ei nu-mi citește blogul.

Așadar, care este situația momentului? Desigur, Găbița poate da din aripi sau din orice cât vrea și o va face până în ultima clipă, degeaba.

Prin satul meu, după cum v-am mai raportat rezultatele electorale, psd nu are șanse dacă dreapta se organizează. Știu că primarele nu va avea nici o jenă în a folosi orice mijloace, inclusiv lovele împărțire la autobuz de poliția locală, dar nu de el depinde, ci de ceilalți pe care sper să-i ducă mintea.

Acestea fiind zise, capul sus, vom dezbate subiecte serioase. Totuși, n-am fost pe fază să fac o poză banner-ului de la primărie, nimeni nu-i perfect.

3 comentarii la „În sfârșit

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s