Inhibiții

V-am mai povestit cum e cu distracțiile de excursie. Toate excursiile astea sunt organizate identic, sunt aceleași cârciumi, cu aceleași denumiri, cu exact aceleași decorații și ornamente. Adică, nu prea ai cum te rătăci. Desigur, ouăle fierte tare le găsiți în același loc, în același galantar. Și WC-urile, la fel.

Fiecare cârciumă are specificul ei – stilul de muzică, animatorii. Printre ghețurile antarctice, preferam una de interior, am petrecut multe zile în Crow’s Nest, mi-au dat și o diplomă, sunt calificat🙂. Acum e cald. Înăuntru este aer condiționat, dar îmi place afară, la căldură. Prefer un bar cu terasa și piscină – sper să-mi recunoască și ăștia calificarea.

În sfârșit, la barul cu terasă vine o dată, de două ori pe zi, o trupă de ritm. Trei afro-brazilieni (ah, ce politically correct îs), un alb (poate pardo) și două fete pardo. Toți au ritmul în ADN, folosesc doar percuție, chiar instrumente braziliene. Albul este probabil instructor de aerobic și o face cu talent. Toți sunt dansatori foarte buni. Tehnica lor este să antreneze, să implice publicul. Le dau instrumente, îi dirijează, îi ajută să se producă uimitor. La unii dintre clienții spectatori se vede că nu sunt la prima încercare.

Rezultatul, un grup extrem de eterogen, mai mult femei, una-două mai tinerele – restul în vârstă, bărbați în vârstă, oameni cu probleme de mobilitate, bat ritmic (remarcabil de ritmic) la tot felul de tobe, strigă și scot onomatopee. E amuzant pentru cei ce se uită (dar aplaudă), e admirabil pentru actorii principali.

Într-o seară, a fost și un fel de dans în grup și în perechi. Nu știu prin ce câmp magic am trecut în acea seară, dar cei patru artiști au fost pur și simplu asaltați de femei – tinere sau bătrâne, slabe sau grase, des-cărnate sau prea în-cărnate, toate vroiau să-i cucerească. Să-i sărute, să-i mângâie, să pună mâna pe ei, să-i atingă. Nu mai existau inhibiții, conveniențe. Dorințele erau exprimate direct, nici nu era nevoie de cuvinte. Un nor greu de feromoni umpluse terasa. Femeile își lăsau partenerul la masă și se aruncau în luptă. Mi-au sugerat un cântec vechi, din studenție – „De s-ar cultiva și aia, …”, mai departe nu vi-l pot scrie. O fi din cauza a ceea ce se spune despre afro-ăștia. Na, cum să nu fii invidios? Totul pentru o clipă de extaz.

Nu mă socotiți misogin, sunt ultimul care ar putea să condamne. Le-am admirat. Pe toate.