Joc de glezne

Deja v-am scris că nu este nimic, doar un exercițiu de imagine, un scandal artificial, fără obiect. Fiindcă tot vorbim despre Ministerul Sănătății, să vă împrospătez memoria. Predecesorul lui V.V, Nelu Tătaru se ducea personal să rezolve problemele incompetenților subalterni. Cred că a parcurs jumătate din ecuator stând doar în Românica. S-a dus la Suceava să-i învețe pe ăia să-și pună combinezoanele astfel încât să nu se mai molipsească. Eu i-aș fi dat afară. Dar cred că el a fost mai inspirat fiindcă n-avea pe cine pune în loc. Vorba lui Negruzzi, proști dar mulți – asta-i marfa, cu ea lucrăm. V.V. nu mai era în stare de acțiune după ce-l lovise psihoza conspirației anti-V.V. Unii zic că era omul multinaționalelor farmaceutice, alții că vroia să distrugă mafia acestora. Eu cred că n-a deranjat nimic.

Dar, deoarece tot l-am amintit pe Tătaru, cum credeți că ar fi fost pandemia cu Pintea? Cu Vasilica? Cu Carmencita? Cu Grațiela Gavrilescu? Cu Teodorovici cel cu buzele veșnic umede, cu tractoristul Stănescu, cu vulpoiul bătrân și nemernic Mele, cu Bădălău, Rovana, Abramburica, Olguța, Budăi? Cum Dumnezeu scosese din buzunar Liviu atâtea panarame? Câte probleme cu limba română! Ce ne-am fi făcut dacă tendința imprimată de discursurile centrifuge ale lui dracnea și ale Vasilicăi ne duceau la periferia UE sau mai rău? Cerșeam Spuntik V? Ne făceam singuri vaccinul cel mai tare din parcare? Abia așa am fi aflat din nou cum este când ești cu adevărat sclav, ceea ce mulți au uitat deși, n-a trecut mult timp.

Până una alta, UE a vaccinat doar 10%, noi vreo 15%. În momentele astea, problema nu mai este existența vaccinului, ci doar să vă vaccinați. În opinia mea, UE și implicit noi, stă prost la capitolul vaccinare – propaganda deșănțată estică a produs efecte asupra prostimii. Ori pandemia trebuie lovită cât mai repede cu vaccinul, altfel …

Tot cum am mai scris, o altă problemă în afara celei medicale este Rusia. Am ascultat siderat discursul lui Putin care-și vede menținerea țaratului legată de război și de dușmanii de peste tot, toți dușmănesc Rusia și vor s-o atace. Atenție, dușmanii să nu treacă linia roșie pe care tot noi, rușii o tragem, stabilim unde trebuie să fie. Minunată politică. Ne-au arătat-o la războiul din Transnistria, ne-au mai arătat-o în Nagorno-Karabakh, Georgia, cel mai recent în Crimeea și Donbas. Acestea sunt singurele probleme reale ale lumii, conflictele locale nu se pun, deși sunt destule.

În România, ar trebui să ne îngrijoreze prezența trompetelor Kremlinului, fiindcă și astea sunt destule.

Foto: g4media.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s