La abator

Dacă dați o căutare după Șoșo și abator, veți afla cât de frecvent este acest cuvânt în vocabularul distinsei doamne „care știe legile”. De altfel, misterul acestui cuvânt a apăsat-o, dinainte de a ajunge senator al României, de pe vremea când, la sugestia unui vis de mărire, nu erotic, și-a cumpărat tricoul inscripționat care, iată, i-a rămas cam mic acum.

Toate (spitalele mobile), atenție, este un abator pentru români. Romexpo, Lețcani, Ana Aslan, și toate celelalte spitale modulare construite de ăștia, toate astea sunt abatoare ale poporului român pentru că acolo se va face vaccinarea forțată. De aceea sunt goale, ne vor lua pe sus, de aia vor ei să bage armata, domnule Iohannis. Hai că spun eu ce vrei să faci, ca să știe poporul român. Dacă noi nu intram în Parlament va trebui să luptăm la baioneta cu ăștia pentru că ne vor lua pe sus.

Vor să ne ducă precum vitele la abator, la moarte. (…) Vor ne smulgă cu armata din case și să ne ducă acolo ca pe vite la tăiere. Ascultați-mă ce va spun, România în momentul ăsta este abator de oameni. … noi suntem țara experimentală pentru vaccinuri, sper să scăpăm odată de nemernicii ăștia, nu se poate așa ceva.

Ei vă spun vaccinați-vă, fiindcă numai așa veți putea să vă duceți în alte țări străine, să vă faceți vacanțele acolo. Slavă Domnului că o mare parte a românilor nu-și permit să se ducă afară, …

M-me Șoșo, este îngrijorată pentru cine răspunde pentru efectele adverse. Probabil de asta recomandă Sputnik.

Emfaza pronunției senator al României, seamănă cu aceea a pronunției prim-ministru al României, cred că n-ați uitat. Există multe asemănări între cele două femei, chiar fizice, axate în primul rând pe dorința nesăbuită de mărire și tupeu. Ambele sunt foarte transparente, le poți citi pe față, în timpul manifestărilor, tot ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor. Dezacordurile sunt specifice clasei duamnei, iar faptul că nu citește nu-i o scuză.

Așadar, cu frică de Cel de Sus, ca să nu fiu dus cu armata la abator, m-am dus singur și de bunăvoie. Vedeți, mai ceva ca ale Mamei Omida, predicțiile gureșei senatoare se adeveresc una după alta. Doar că, nimic pe lumea asta nu este perfect, în loc să-mi bage chip-ul lui Volodea conform prezicerii, mi l-au băgat pe ăla al lui Bill. Este ceva care mă deranjează foarte tare fiindcă, de aproape 25 de ani, îi evit sistematic sistemul de operare și alte licențe. Pur și simplu, ideea de licență pentru chestiuni atât de comune îmi repugnă, mi se zburlește părul pe brațe. Dacă și guvernele României ar fi avut aceeași viziune zgârcită ca mine, multe economii s-ar fi făcut, multe șpăgi nu s-ar fi încasat, procurorii nu s-ar mai fi stresat ținând în sertare atâția amar de ani dosare grele în așteptarea unei binemeritate prescrieri. Și, ca să nu ziceți că nu țin cu estul, dau exemplul Chinei. Un sistem de operare făcut, poate nu chiar moca, special pentru guvernul chinez sub GNU, adică fără licență.

Ca și rândul trecut, am plecat din sat la ora la care pisicile sar grăbite gardurile, dar mai pe lumină, pentru a ajunge la timp, disciplinat, la abatorul îndepărtat, cu cățel și cu purcel. Nici de data aceasta nu am avut onoarea de a-l vedea pe medicul coordonator care, în mod clar, nu se trezește devreme, dar nu-i bai, abatorul lucrează. I-am declarat deschis medicului deja cunoscut dubiile mele privind respectarea procedurilor din prospect și că, în mod cu totul excepțional, nu l-am reclamat. Mi-a spus că, în abator la ei, procedurile sunt respectate cu sfințenie și cu totală transparență. Când a zis de transparență, mi-am dat seama că-l citează pe hulitul V.V. Și-a pus și în practică declarațiile (oare, ar fi fost posibil altfel?), rezultând că am avut exces de suspiciune în ce-l privește. Adică, am stat degeaba cu degetul pe butonul telefonului.

Bun, totul e bine când se termină cu bine. Ne-am urcat în mașină și am plecat ușurați spre mahalaua noastră. Pe drum, trecând pe lângă Liviu care a fost vaccinat de mult fiindcă, nu-i așa, corectitudinea noastră traco-geto-dacică altoită de romani ne spune să avem grijă de aproapele nostru și, înaintea tuturor, de pușcăriași. Am comentat scurt spre informarea familiei, iar mătușa de pe bancheta din spate a completat ceva cu „gloaba aia care voia să ajungă președinte„.

Nostalgic, mi-am adus aminte de festinurile cu mici din Sala Tronului și, deodată, am avut o revelație.

Cred că și duamna senator care se laudă că scoală o jumătate de Românie (s-o fi gândind la jumătatea bărbătească?), are același vis. Doar de noi depinde visul dânsei fiindcă, la câți proști avem, totul e posibil. V-o puteți imagina în luptă la baionetă?