Aplicarea și respectul legii este un cântec care poate fi cântat cu foarte multă falsă demnitate. M-am uitat la întoarcerea lui Navalnîi. Nu sunt interesat foarte tare – oricare ar fi la cârmă acolo, relația lor cu România se va baza pe pretențiile lor hegemonice, de neacceptat. Apoi, să ne uităm la noi – o primenire a personalului politic-administrativ nu s-a realizat cu adevărat după 31 de ani. Ce-ar putea face Navalnîi, presupunând că ar vrea? Nimic. Dar nu acesta este subiectul.
Sigur, o dictatură își poate face legi de constrângere, își poate construi propriul sistem legal coercitiv. Dar acest lucru poate fi posibil și cu o legislație care simulează democrația. Unii dintre dumneavoastră își mai aduc aminte de vremurile de odinioară când te oprea un milițian. Te lua la întrebări – asta ai, asta ai, asta ai, aaa, asta n-ai – te-am prins. Să nu-i uităm pe ăștia care protestează acum că nu li se fac salariile babane și mai babane, sunt altfel? Adică, se pleacă de la premiza că toți încalcă legea, că există ceva nerespectat la orișicare. Poate e adevărat, poate doar în țările latine, poate oriunde. Esențial este că, dacă se dorește, oricine poate fi găsit cumva culpabil.
Ei, chestia asta cu se dorește este buba. Adică legea nu trebuie să fie aplicată nici prea blând, nici abuziv, ci normal tuturor. Sigur, acum vă gândiți la cazurile celebre de pe la noi. Eu nu sunt de părere că s-a aplicat corect, normal, cu ochii închiși. Dacă s-ar fi aplicat normal, s-ar fi găsit/căutat dovezile din Brazilia, cazul nu ar fi fost clasat pentru prescriere. Dacă s-ar fi aplicat normal, cazurile Zambaccian și mătușa Tamara nu ar fi fost îngropate, a doua nevastă a lui Bombo n-ar fi scăpat deși existau documente bancare clare privind mita prin intermediul ei. Dacă s-ar fi aplicat normal, dosarele revoluției, mineriadelor, jandarmilor, … ar fi fost soluționate de mult.
Nerezolvarea normală a acestor cazuri nu înseamnă că faptele nu au existat, nu înseamnă că autorii sunt nevinovați. Doar creste sentimentul injustiției, inechității în rândul oamenilor obișnuiți care nu sunt deloc proști. Doar creste percepția unei societăți fără o scară reală a valorilor. Doar mai pune încă o pată pe obrazul justiției, care ajunge la fel de pătată ca dosarul meu.
Foto: ewamalak.pl.