A venit și momentul adevărului. Iohannis i-a chemat la ordine teutonică pe tinerii frumoși dar furioși și a pus oarecum lucrurile la punct. Până la urmă, împărțirea efectivă este destul de neimportantă la gradul de înapoiere în care ne aflăm. Deși multe, lovelele nu ne ajung. Dar este un mare pas înainte, extrem de important.
Doar că, sunt bani europeni, iar noi avem o aversiune față de ei. Se fură mult mai greu, cu riscuri mult mai mari, să nu uităm de LCK și de poziția ei actuală. Apoi, suntem campioni la neluat lovele d-astea. Dacă nu-i putem fura, de ce să-i mai luăm.
Așa că, eu întrevăd acest tip de probleme. Presupunând că toți cei din vârf au cele mai bune intenții, restul aparatului este în cea mai mare măsură acela vechi, pus pe căpătuială, indolent, impostor. În mai mult de un an, n-au fost în stare să-i dea afară. Sigur că se invocă motive – pandemia, scandalul sindicatelor pesediste și, nu în ultimul rând, pe cine punem în loc. Majoritatea celor valabili și-au luat tălpășița, pe bună dreptate, cine nu i-ar înțelege?
Acesta a fost cel mai tragic aspect al ultimilor 31 de ani, am rămas doar cu impostori. Vorbind despre ei, tocmai s-au anulat doctoratele a două lichele – un șef din miliție și șeful AEP. Sigur, aceștia se vor adresa justiției și vor tergiversa, mai ales că justiția noastră nu excelează în celeritate. Însă, pe baza falselor doctorate, cei doi au ocupat posturi bine plătite, au primit un spor (de cap sau de creier mare), unul a ieșit și la o pensie babană prematură la al cărei cuantum au contribuit din plin sumele încasate fraudulos. Aștept cu multă nerăbdare autoritățile noastre să recupereze aceste lovele dar, corb la corb …
Între timp, a apărut criza AstraZeneca. Nu cred că este reală, în contextul aprobării Johnson & Johnson și presiunilor Sputnik, acela cu ruletă. Armata a declarat că și-a pus centrele de vaccinare la dispoziția cetățenilor la fel de egali conform Constituției. Doar că, asta s-a rezumat la listarea câtorva centre fără posibilitatea de a opta cineva pentru ele, apoi au decis că fac ce vor, la fel ca milițienii și ceilalți.
Legea privind combaterea epidemiilor este în continuare ignorată de unii în frunte cu un senator, cărora nu li se aplică, în condițiile creșterii puternice a epidermei. Oare cui poate folosi asta? Cui prodest?
Năsui a dezvăluit nu numai că nu provine din neam de secu, dar bunicii i-au fost condamnați pentru sprijinirea unor grupuri care luptau împotriva poporului și tac-su a fost condamnat pentru că a fugit fiind în deplasare dincolo. Cine l-a condamnat? Licheaua de D. V. Ursu, omul lui Ilici, acela cu ceașcă. Ei, DVU a sărit ca mușcat de …, arătând că Năsui senior și-a trădat patria preferând o viață mai bună, în locul adidașilor și nechezolului. În nechezatul lui, DVU a arătat că el este un patriot adevărat, că din patriotism a pronunțat condamnarea. Apoi Năsui a propus un registru național al secu și puilor de secu. Desigur că mi-a plăcut. Însă imediat s-au ridicat voci în apărarea drepturilor omului. Serios? Dar drepturile victimelor și urmașilor victimelor, compensațiile materiale și morale, cine le apără și, mai ales, cine le plătește?
Vedeți, drepturile omului au devenit marota celor mai ticăloase interese.
Foto: bzc.ro.