Mujicul cel viteaz și frigiderele de aur

Nu, nu vă gândiți la vreun rafinament cu vodcă foarte rece, pentru ei vodcă să fie, nu contează cum, doar multă. Pentru ea, vând și benzina tancurilor. S-a dovedit că merele din poveste nu-i interesează, doar frigidere și alte asemenea. În rest, un viol, două, trei, că nu trebuie scăpată nicio ucraineancă, așa vor căpăta vână rusească.

Până la urmă, care-i teoria mujicului? Toți ceilalți oameni își doresc prosperitate. Nu și mujicii. Ei știu că, orice ar fi, prosperitatea nu ajunge niciodată la ei. Fiindcă, mujicii sunt obișnuiți de sute de ani doar cu mizeria. Pe timpul Rusiei țariste, mujicii munceau pentru prosperitatea camarilei țariste, susțineau Rusia, își dădeau sângele pentru ea. Doar că, Rusia a avut totdeauna nevoie de țar. Indiferent cum i se spunea – prim secretar, secretar general, președinte, Rusia a avut totdeauna un țar. Țar este persoana din vârful statului care are puteri nelimitate, drept de viață și de moarte asupra supușilor, a mujicilor.

Revoluția bolșevică nu a făcut decât să schimbe un țar cu altul, o camarilă cu alta. Câțiva mujici s-au ajuns. Restul, mai toți, au rămas mujici fiindcă imperiul rus nu poate exista fără ei. Nebunul tocmai ne-a luminat declarând că, pentru menținerea imperiului, a fost inventat comunismul – un moment al adevărului. Rusiei nu i-a ajuns asta, avea nevoie de sfera de influență – un fel de spațiu vital. Asta înseamnă alte state pe care să le ocupe mai mult sau mai puțin formal, să le exploateze. Cum? Prin intermediul mujicilor. Este ceea ce propaganda lor numeste astăzi sclavie, desigur nereferindu-se la ei, la Rusia ca stăpâni de sclavi.

Nebunul este el însuși parte a uriașei mașini de propagandă care-și scuipă minciuna în toată lumea, dar mai ales asupra propriilor mujici. În mod programatic, nebunul povestește o istorie paralelă (termen încă drag psd) care amestecă frânturi de adevăr cu multă minciună. Spre exemplu, Marele Război pentru Apărarea Patriei este o mistificare. Apărarea patriei a început doar după ce Hitler a atacat URSS. Dar războiul a început cu aproape doi ani mai înainte, Rusia atacând Finlanda, ocupând prin pactul Ribbentrop-Molotov țările baltice, Basarabia și nordul Bucovinei. Prin împărțirea frățească a Poloniei cu Germania nazistă, a început oficial al doilea război mondial. Adică URSS n-a fost deloc o victimă inocentă cum este prezentată de propagandă și de Putin. În urma războiului a încorporat exclava Kaliningrad, a rămas cu teritoriile ocupate prin pactul Ribbentrop-Molotov și ceva în plus. Și-a extins imperiul ocupând practic Europa de Est, state din sfera rusă. – cu spirit rus este exprimarea oficială acum. Aici a fost o problemă cu România, stat cu limbă latină. Dar fusese deja introdusă noțiunea de limbă moldovenească cu grafie rusească – o altă minciună a propagandei. Acum, Lavrov afirmă că vor să anuleze spiritul rus existent între Prut și Nistru, precum Ucraina – iată ce exprimare elegantă, mizeria a devenit spiritul rus.

În ultima vreme, pornind de la minciuna propriei istorii, nebunul a început să-și devoaleze intențiile afirmându-și pretențiile la tot fostul URSS care ar fi fost, de fapt Rusia istorică și ceva în plus, fosta sferă de influență. Mujicilor le promite o viață mai prosperă. Eu sper că aceștia își vor aminti că n-au avut-o nici pe vremea URSS cu sfera de influență cu tot.

Ba chiar, nebunul, într-un acces de sinceritate, prin propagandiștii șefi, dezvoltă o adevărată teorie rasistă, tocmai pentru justificarea antinazismului mujicilor trimiși la război, deocamdată prin Ucraina. Precum altădată naziștii veritabili dezvoltaseră teoria privind rasa ariană pentru a-și aroga dreptul de a-i omorî pe alții, de a-i extermina pe evrei, șefii propagandei putiniste au definit rasa rusească – blond cu ochi albaștri. Nazismul se manifestă acum prin rusofobie, ceea ce-i îndreptățește pe ruși să intervină și să-i extermine pe rusofobi. Ăsta este motivul invadării Ucrainei și denazificarea necesită exterminarea a cel puțin 3 milioane de ucraineni. Aici apare o mică fisură în logică fiindcă, pe de o parte susțin că nu există națiunea ucraineană, există doar cea rusă (fără a preciza pe unde le-a căzut buricul), pe de alta îi declară naziști rusofobi. Teoria acestui nazism are și un alt aspect avantajos pentru ei – oriunde este o comunitate rusească, o familie sau măcar un individ, aceștia se pot declara defavorizați și pot veni mujicii să-i elibereze.

Pe scurt, am ajuns la Rusia generală a lui Dughin, de la Vladivostok la Dublin pe oricare emisferă. Pentru ca lucrurile să fie mai concrete, propaganda mai menționează concret, în afara teritoriului fostului URSS, Polonia, Finlanda, România. Semn că mujicii nu uită niciodată – pe noi ne au în plan de prin 1800.

Bine, bine, dar ceilalți ruși care nu sunt tocmai mujici? Elitele lor? Vă ofer câteva citate ale unor scriitori celebrii despre poporul rus. BulgakovNu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași. Gorki Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism. TurghenievRusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume.

Numai că, regizorul Nikita Mihalkov, decorat recent de nebun, a declarat Acolo se naște o nouă elită, iar acești oameni, dacă va vrea Dumnezeu, se vor întoarce acasă cu o victorie. Asta înseamnă că nu numai mujicii sunt prinși de vraja propagandei conform căreia Rusia este alfa și omega, rușii au inventat totul. Probabil, Mihalkov consideră că a făcut un gest de mare patriotism aprobând un genocid care, potrivit propriei convingeri, este asupra propriului popor, ucrainienii nefiind considerați alt popor – un reușit homo sovieticus.

Dar, vraja aceasta cântă la capetele mujicilor de peste 100 de ani. Așa că, dacă li se spune mujicilor lăsați-vă mizeria acasă și duceți-vă după frigidere, se duc după frigidere. Dacă au și ocazia unui viol, …

P.S. Aproape toate afirmațiile de pe această pagină sunt interzise de Rusia ca tot ce nu corespunde propagandei.

Foto: veghepatriei.wordpress.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s