În instituția în care am lucrat pe vremurile alelalte, exista obiceiul de a serba onomastici, uneori zile de naștere. Se făcea asta uneori în cerc restrâns, dar de cele mai multe ori cu tot departamentul. Să nu vă închipuiți cine știe ce chermeze – erau vremuri de restriște, mulți ani de-a dreptul foamete . Vinovatul cumpăra niște băutură și punea la dispoziție niște sandvișuri și dulciuri de casă sau de la cofetărie.
Nu toată lumea făcea asta, unii dădeau, alții nu. Nu era considerată o vină. Nu se dădeau, în schimb, cadouri. Nu se strângeau lovele pentru cadouri. Cine vroia, făcea cinste, cine nu, nu. Nu se făcea caz pe chestia asta.
În departament aveam un Paul și un Petre care puneau mână de la mână și aveam totdeauna program de Sfinții Petru și Pavel. Cei doi erau tehnicieni, Petre era membru de partid (mândru de asta), Paul stătuse nițel pe la mititica și era extrem de timorat, rușinos, cu pomeții roșii, ca o fată mare. Petre era cu burtică și mai în vârstă, Paul mai slab și mai tânăr.
Eram angajat de aproape un an și m-am apucat eu să deschid sticla la primul Sf. Petru. Am spart-o. Era o zi extrem de fierbinte cu un soare năucitor și eu alergam pe străzi să cumpăr alta. Au trecut mulți ani de atunci, dar încă simt arșița.
Nea Petre s-a pensionat după puțini ani, foarte bucuros. N-a apucat un an de pensie.
Nea Paul a continuat să facă cinste de Sf. Petru. Era sfătos, toți i se confesau, era confidentul tuturor. A fost în casa mamei mele, a fost și la mine. Un om de care greutățile parcă se țineau lanț.
Avea un fiu vitreg căruia îi plăcea tenisul și care a făcut carieră ulterior ca antrenor. A îngrijit doi bătrâni foarte mulți ani, taică-su și o soră a acestuia. Apoi a luat un copil al unei nepoate a soției, avea doar câțiva ani. Acesta din urmă a fost o cruce foarte grea. Nu a învățat, a început să se drogheze, a făcut pușcărie câțiva ani, …
După ’90 am aflat că Păulică făcuse pușcărie politică fiindcă provenea dintr-o familie de îmbuibați, cum spune o cititoare a mea, și aderase la nu știu ce grup subversiv când era student. Toată familia îi fusese deportată în Bărăgan, inclusiv taică-su și mătuși-sa. Făcuseră parte dintr-o obște proprietară de păduri care și-a revendicat după ’90 proprietatea și a obținut ceva cu mari eforturi. Nea Paul s-a prăpădit anul trecut de Crăciun. Mă duceam la el în fiecare iarnă în chip de Moș Crăciun.
Suspicios cum sunt, îmi amintesc că uneori îl vizitau pe Paul BDS-istul instituției și ăla de la cadre. Mă mai gândesc la cei legați prin jurământ privind confidențialitatea confesiunilor – oare câți își vor fi încălcat jurământul? Am văzut câtă ură le purta Păulică ăstora. Totuși, săracul de el, a plătit taxi să-l ducă să-l voteze pe Ponta, ce minuni mai face A3! Pentru cei neinformați, BDS = Birou de Documente Secrete, adică cei doi care-l vizitau pe Paul erau cam secu. Mai menționez că BDS-istul era un tip OK.
Ei, Dumnezeu să-i odihnească în pace și pe Nea Petre și pe Nea Paul.
Foto: stirilekanald.ro.
Născut pe lista neagră 