Nebunelile tinereții

Fiindcă urmează o serie de zile care necesită obligatoriu subiecte politice, fiindcă 1 mai e o zi a tovarășilor, vă ofer o amintire de demult.

Pe vremuri, într-un liceu real, se făcea geometrie plană și în spațiu. Copiii trebuiau să facă probleme din culegeri. Se pare că în ultima vreme geometria a cam trecut în plan secund. Este o porcărie fiindcă ajuta la dezvoltarea intelectului, a sinapselor. Dar să revin. Majoritatea culegerilor de geometrie aveau un singur autor sau coordonator. Nu vă spun numele, ar trebui să-l cunoașteți. Pentru elevii de liceu era un fel de guru (pe vremea aceea termenul nu avea conotații miștocare).

Ei, în anul întâi al facultății de științe exacte la care intrasem (fără a fi scutit de socialism științific fiindcă eram menit a ajunge un om nou), m-am trezit că îl am profesor, un an întreg.

Deși vă voi scrie chestii amuzante, vă rog să nu considerați că îl iau în derâdere. Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om respectabil și îl evoc cu nostalgie – iată că până și eu sunt nostalgic.

Era micuț de statură, cu pomeții obrajilor roșii, peltic și „pe linie”. Pronunța „tovarăsi”, și folosea prea des apelativul. Se cam lungea cu cursul și intra peste pauze.

De aceea, copiii începeau să strige la un moment dat „pauză”. El se uita imperturbabil la ceas și răspundea „Mai sunt ținți minute tovarăsi”. Urma un amuzament general fiindcă eram deja în pauză de mult. Consecința a fost că se striga „pauză” cu cel puțin 10 minute înaintea pauzei.

Îi plăcea lauda, probabil nu era conștient de imaginea pe care o avea în fața liceenilor. Așa încât, la un moment dat, vorbind despre determinanți, a spus „Tovarăsi, chestiunile ațestea le găsiți și în R., dar eu le-am simplificat mult”. R. era un manual de specialitate scris de un profesor concurent, folosit de studenți. Era spre sfârșitul orei, dar mai erau peste 20 de minute. Și atunci, strigă unul „Bine le-ai făcut dom-le”. Proful se oprește și spune îmbujorat „Mulțumesc tovarăsu’, mulțumesc pentru aprețiere”. Imediat, strigă altul „Pauză”. Profesorul se uită la ceas (mai era mult) și spune „Pauză”. Vă dați seama ce halima s-a dezlănțuit.

Vă mai povestesc o amintire. Eram la examenul din vară într-un local plăcut lângă P-ța Victoriei. Studenții erau examinați în ordine alfabetică. Înaintea mea cu vreo doi a fost unul care n-a prea știut, eu l-aș fi picat. Totuși, profesorul i-a dat 6, adică l-a trecut. Dobitocul iese din sală trântind ușa și înjurându-l pe prof. M-am gândit că dacă am probleme, ies și-i trag o bătută, să-i sară mucii pe pereți. N-a fost cazul, profesorul s-a făcut că nu a auzit, examenul a decurs normal.