„Nu mă cuprinde emoțiile”

Agramatismul din titlu aparține lui dom’ profesor tu-Dorel întrebat fiind privind posibila demitere (Toader, fără emoții). Dar nu lui am de gând să-i fac o ievaluare, ci justiției în general.

În România și în orice stat civilizat, justiția ar trebui să fie una din puterile independente ale statului. Sper să arăt că justiția română ar fi putut juca un rol determinant în reașezarea societății românești pe baze normale, solide, ar fi putut fi forța decisivă.

În lumea civilizată, justiția se bazează pe reglementări precise, pe legi. Dreptul nostru și al lumii civilizate (am mari îndoieli privind încadrarea noastră acolo), nu e de ieri, de azi, se bazează pe dreptul roman. Nu știu dacă de atunci, dar justiția modernă are trei părți: acuzarea, apărarea și judecătorii.  Desigur, deși toate cele trei roluri sunt importante, hotărâtor, decisiv este cel al judecătorului. Acuzarea este obligată să arate baza legală a acuzațiilor, temeiurile de drept. Într-un fel, acest lucru creează un handicap. Nu te poți prezenta în fața judecătorului să arăți pur și simplu ce ți s-a întâmplat, oricât de evidentă ar fi situația, trebuie să spui ce legi au fost încălcate, adică este necesară intervenția unui jurist – avocat sau procuror.

Totuși, în preumblările mele de loc dorite prin fața instanțelor, am întâlnit un caz în care o femeie simplă, nedreptățită într-o anumită împrejurare, a fost întrebată de judecătoare într-un limbaj simplu ce anume dorește, ghidată. M-a impresionat plăcut atenția și răbdarea de care a dat dovadă judecătoarea. Nu știu cum a evoluat procesul.

Lucrurile bune sunt însă, deși nu prea par, normale. Iar despre ce este normal, n-are rost să discuți. Ceea ce este rău trebuie discutat pentru a se schimba situația.

Justiția românească a avut în ultimii 70 ani multe sincope. Procesele, cu precădere cele politice de după ’46, judecarea pe loturi din acea vreme, asesorii populari care împărțeau dreptatea fără a avea vreo școală sunt dintre probele unei justiții aservite dictaturii proletariatului. Simulacrul de proces al lui ceașcă este extrem de regretabil. Deși ceașcă a fost un criminal, maniera judecării lui n-are nimic comun cu justiția.

Justiția românească a dat un mare rateu imediat după ’90. Ar fi putut juca un rol extrem în primenirea societății românești. Înainte de ’90 existau legi care au fost încălcate (ca și acum) de potentații epocii. Știu că se pot găsi justificări, totuși, acel moment a arătat că proaspăt declarata independență a justiției era doar o lozincă precum multe altele la noi, la români. Nu întâmplător, una din primele măsuri luate de actualul inculpat Ilici, a fost dezincriminarea abuzului în serviciu. De la torționari până la hoți, toți se folosiseră de poziția în care-i pusese și îi folosea marele partid.

Au trecut anii, justiția a scăpat de influența nefastă a lui M-me Stănoiu, și  a ajuns în epoca dracnea. Fostul maistru măcelar a acuzat-o pentru început de a fi influențată de statul paralel. Desigur că tăind porci, știa el ce știa. A beneficiat de o asistență juridică de vârf, diabolică aș spune. A făcut atmosferă, propagandă, a manipulat o parte a opiniei publice, dar mai ales a jucat pe chestiuni de procedură, determinând o serie de OUG care să facă totul contestabil, culminând cu contestarea instanțelor, a celei mai înalte. Folosește în acest scop Curtea Constituțională care n-ar trebui să poată interveni în penal, dar este un organism politizat. Cred că asupra românilor apasă blestemul instituțiilor cu prescurtarea CC  de 70 ani.

Referitor la ultima acuzație care-i este adusă, toți cei care trăiesc în Românica știu că în administrație nu se petrece nimic fără știrea jupânului. Când spun toți, mă gândesc de la tuciurii care-l susțin, până la judecători. Dar, în lipsa unei dispoziții scrise, el se declară nevinovat, un ingenuu care nu știa nimic.

Eu cred că acum este a doua ocazie de afirmare a puterii și independenței justiției. E nevoie de suficiente coloane vertebrale verticale – oare le avem? Mai cred că o a treia ocazie nu se va ivi. Aceasta este ultima ocazie, pentru mulți ani și nu știu dacă nu a fost deja pierdută.

Dar, nu mă luați în serios – eu văd lucrurile doar în negru, cum e lista pe care sunt.