Fiecare posesor de blog stabilește regulile pe blog-ul său. De exemplu, privind comentariile, se poate fără comentarii, cu comentarii moderate sau liber. Un comentator poate fi blocat, sau moderat, sau considerat spam. Personal am lăsat comentariile complet libere, am fost înjurat destul de rar și nu m-a deranjat – măsura impactul paginii respective. Nu am șters comentarii, nu le-am băgat la spam, nu am blocat comentatori – free country. De cele mai multe ori, am răspuns comentariilor nu foarte incisiv fiindcă sunt cititorii mei.
Cum nu întotdeauna pun comentarii convenabile, mi s-a întâmplat să fiu blocat, să-mi fie moderate comentariile, sau acceptate. Iată însă că ieri am avut o surpriză, mi-a fost modificat comentariul. Adică, posesorul blogului mi-a reeditat comentariul, punând în sarcina mea altceva decât comentasem.
Posesorul blog-ului, Aliosa a distribuit o publicație a lui D-tru Iliescu, generalul SPP al lui Ilici. Alioșa, se recomandă cu mândrie colonel în retragere al armatei române și distribuie frecvent articole ale unor Zdrențe Roșii sau în favoarea acestora. Tot frecvent, distribuie cu mult patriotism ostășesc sputnik. Foarte bine, veți spune, nu e singurul care distribuie patriotic sputnik. E adevărat, dar e singurul care din această postură face caz de situația lui de ofițer în retragere al glorioasei noastre armate. Apoi, este rar acest diminutiv pentru Alexandru în limba română. M-am gândit că tinerețea i-a fost marcată de Tânăra gardă sau de Mitrea Cocor, dacă o fi fost și vreun Alioșa pe acolo. Mă opresc aici cu psihanaliza, deși aș putea continua.
D-tru Iliescu ne deschidea ochii cum ne vinde Iohannis americanilor, în general cum suntem sclavii străinătății, UE, NATO. Ce mai, un adevărat general român, patriot geto-dac. I-am atras atenția că materialul trebuie interpretat prin prisma autorului – șeful gărzii prezidențiale a unui președinte kgb, cu un guvern aproape în totalitate kgb, ce mai contează și un șef SPP, adică un fel de ghici ciupercă ce-i.
Discuția a divagat spre specialele militarilor și l-am întrebat pe Alioșa ce merite speciale are el sau D.I. pentru a avea această pretenție de la statul român, ce uriașe servicii i-au făcut, ce fapte de arme glorioase i-au distins, de ce statul român le este mai dator lor decât unei foste vânzătoare de la alimentara.
Sigur, întrebarea l-a supărat, s-a obișnuit cu speciala pe care el se încăpățânează s-o numească de serviciu, i-ar lipsi. Astfel că nu a permis comentariul. La o postare următoare, am revenit cu întrebarea simplă. De data asta a modificat comentariul. Mi se pare un gest incorect fiindcă îmi atribuie mie comentariul. Astfel încât repet întrebarea simplă adresată lui Alioșa pe blog-ul meu:
De ce ai această pretenție specială de la statul român, ce servicii speciale i-ai făcut, ce fapte de arme te-au distins, de ce ești diferit de vânzătoarea de la alimentara care ia pensia conform contributivității, Alioșa?
Garantez că răspunsul tău va fi vizibil pentru oricine, nu va fi reeditat, nu va fi modificat, nu va fi trecut în spam, nu vei fi blocat de la nimic pe blogul meu. Concluzionând, nu vei fi pe Lista Neagră și nici nu mi-ar plăcea să fii pe lista mea.
P.S. Ați remarcat că în românește „o întrebare simplă” și „o simplă întrebare” pot avea sensuri diferite?
Foto: alanrudnick.org.
…care „i-a” pensia ???…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi se întâmplă rar, dar m-ați prins. Probabil corectorul.
ApreciazăApreciază