Îți trebuie un curaj nebun ca să protestezi împotriva deciziilor oficiale ale dictaturii. Știu asta fiindcă am trăit mai mult de jumătate din viață în dictatura comunistă din România, al cărei model era cea sovietică. Iar în Rusia, lucrurile nu s-au schimbat prea tare de atunci.
De aceea, cred că protestele sunt doar cazuri izolate deși, sunt scoase la vedere de televiziuni. Sunt sigur că mult mai mulți sunt cei care încearcă să scape prin fugă, să se ascundă pe undeva.
Am văzut scenele cu milițienii agățând oameni „cu arcanul”. M-am distrat copios pe seama progeniturii lui Peskov, războinicul cel viteaz al nebunului, care a cerut să i se adreseze cu D-l Peskov și a declarat că el nu merge la război, că va discuta la alt nivel, atunci când o mică televiziune (cred, poate doar online) i-a făcut farsa.
Nu m-am putut împiedica să mă gândesc cum ar fi la noi într-o situație similară, deloc improbabilă. Cam cum credeți că s-ar manifesta marii patrioți, ăia care se înfășoară în tricolor, care-și latră sentimentele înalte și puternice pe toate posturile? Ce-ar face aceia cu pensii speciale? Ce-ar face bugetarii noștri ajunși deja în comunism fiindcă sunt plătiți „fiecăruia după nevoi”, nu după munca depusă, bugetari lipsiți de orice răspundere cu salarii complet nejustificate? ? Ați priceput la ce servesc specialele, uitându-vă la ruși? Dar odraslele jmecherilor credeți că ar obține certificate de mână ruptă fără să și-o rupă? Când am scris patrioți, nu m-am gândit doar la cei care sunt, de fapt, chiar brațul Rusiei. O fi ADN, sau cei 45 de ani de comunism?
Chiar dacă nu comentați, vă rog să vă dați singuri răspunsurile.
Foto: libertatea.ro.
Născut pe lista neagră 