Omul

Viața cu sabia deasupra capului a modificat inevitabil copilul inocent de la început.

Multiplele spaime și-au pus amprenta asupra mea. Încă din tinerețe mă manifestam ca un introvertit, existând zone despre care nu discutam cu nimeni, nici măcar cu familia mea. Ce mai, am fost totdeauna un ciudat.

Ca angajat, nu am scris niciodată adevărul în declarațiile pe care le completam periodic. Între timp, mi se mai adunaseră niște pete în dosar – îmi plecaseră niște veri „dincolo” (au forțat nota, dar a fost legal). Nu i-aș fi declarat niciodată dar, domiciliul din buletin era la adresa lor. Așa că, „băieții” care s-au dus să mă verifice (am explicat deja mecanismele dosarului) au aflat cu ușurință. Le-a spus chiar unchiul care trecuse puțin prin pușcărie și nu a trebuit să fie presat de loc.

La serviciu izbutisem să-mi câștig respectul, ura și invidia celor mai mulți. Nu acceptam să-mi împart documentația pentru care munceam și cheltuiam bani constant, nu învățam pe nimeni nimic, aveam o atitudine arogantă și disprețuitoare pe care mi-o justificam prin profesionalism. Despre diversele întâlniri științifice la care participam, spuneam că „aici nu poți afla nimic interesant – ori vorbitorul e prost și nu are nimic de spus, ori nu e prost și nu va spune nimic”.

În plus, aveam „talentul” de a fi extrem de spontan în replici, lovind interlocutorul în punctele lui cele mai sensibile. Nu vă gândiți la invective, limba română este plină de nuanțe și tonuri. Eram câine; se reflectă și prin icon-ul prezentului site.

Ce mai, nu am fost niciodată un individ plăcut de „mase”. Mergând pe firul lucrurilor, mi-aș găsi un motiv (voluntar nu am folosit cuvântul scuză) în frustrările de început când eu nu puteam fi nimic în ierarhiile copilăriei.

Ca adult, în sistemul dictatorial, îmi atinsesem limita ierarhică încă din al doilea an după angajare. Aveam un mic colectiv, o echipă mică pe care o conduceam. Mai sus nu puteam evolua și, dacă nu călcam foarte tare în străchini, nici mai jos. Pe linia asta eram într-un echilibru în care nimeni nu-mi putea face nimic.

Cu timpul, toți șefii mei ierarhici s-au pensionat sau chiar au șters-o pe „dincolo”. Nu le-am luat locul. Doi dintre ei, primul meu șef de departament și primul director au fost chiar niște oameni deosebiți, de care îmi aduc aminte cu mare placere și, de ce nu, cu recunoștință pentru toleranța pe care au manifestat-o în privința mea – Dumnezeu să-i odihnească în pace.

3 comentarii la „Omul

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Cenușă este totul – nemurirea I | Născut pe lista neagră

  3. Pingback: Addendum la cenușă sau imortalitate | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s