De la prima mențiune a AUR v-am scris despre duhoarea roșie care adie de acolo. Acum totul este mult mai pe față. M-me Șoșo, eroina sputnik, și-a cerut scuze ambasadei rusești în calitatea dumneaei de senator al României. Hazliu, nu? Era exact momentul în care Rusia ar fi trebuit să-și ceară scuze pentru masacrul românilor din Bucovina. Pentru ce și-a cerut scuze? Pentru că, la ambasadă, manifestanții afișaseră un banner privind tocmai masacrul de la Fântâna Albă.
Cumva tot sub umbrela Rusiei, s-a desfășurat penibila scenă de la Ankara. Visurile sultanului se împletesc cu interesele rusești de slăbire a UE și NATO. Desigur, fiecare-și urmărește interesele. Poate vă gândiți că UE a greșit tot condiționând Turcia pentru aderare. Nu cred. Dacă ar fi fost primită, evoluția (de fapt involuția) Turciei ar fi fost aceeași, visurile de sultan n-ar fi fost stăvilite, am fi avut un cui mare și lung în talpa UE.
Dar ce-o fi fost în capul belgianului Charles Michel? Cum a putut să se complacă, să-și întindă confortabil picioarele – cât de idioată postură. Acum sper ca, încet-încet UE să-i încheie cariera politică. Când s-a făcut de râs, bădăranul reprezenta acolo civilizația. Ceea ce scriu n-are legătură cu falsa corectitudine politică. Și misogin să fie, atitudinea lui a fost impardonabilă. Apoi, ierarhic, președinții Consiliului și Comisiei Europene sunt poziții egale.
În ce mă privește, m-am scos – nimeni nu mai poate spune că sunt misogin.
Foto: adevarul.ro.