Patriot, patriotism

Comentam mai înainte demonetizarea acestor termeni. Dar, ce înseamnă patriot? Toți trebuie să fim patrioți? E obligatoriu? Încalci vreo lege dacă nu ești? Eu cred că răspunsurile redundante sunt NU.

Patriotismul ar trebui să fie parte a unei educații. Nu din aia cu bătutul cu pumnii în piept, ce tare sunt eu. Cel mai sigur patriotism e cel care se bazează pe interes – mi-e casa, mi-e țara acolo unde mi-e bine.

Cei care au susținut vremurile trecute, care și astăzi susțin nonvalorile o fac, conștientizând sau nu, pentru că o asemenea societate le asigură o poziție mai bună în ierarhie. În realitate, doar câțiva beneficiază serios. Restul, primesc și ei câte ceva și se mulțumesc cu asta (oricum n-au alternativă).

Păcăleala cea mare este însă pentru masa care-i alege. Se mulțumesc cu câte o minciună, cu un vis care nu se va împlini niciodată, cu amintiri nostalgice sau cu bucuria morții caprei altuia. Pe termen scurt ar putea avea o mulțumire măruntă, ar putea să n-ajungă și mai rău. Pe termen lung n-au nici o șansă – dacă nu intervine vreo dictatură, valorile dispar, ciurucurile rămân. Și pentru cei care izbutesc să acumuleze averi mari nu există siguranță deplină. Numai cu miliardari de carton nu poate exista progres.

Un funcționar de primărie, fără calificare, fără răspunderi, cu un salariu depășind 1.200 EUR (aprilie 2017), va face totul (mijloace legale sau ilegale) pentru ca sistemul care-i permite asta să se mențină. Să nu înțelegeți prin asta că le va face viața mai ușoară cetățenilor – trebuie să ia și ciubucuri, așa e învățat. Dacă se schimbă ceva, vor fi mai putini funcționari, mai pregătiți, mai răspunzători pentru ceea ce fac.

 Păi, și noi cu cine votăm? Scuze, sunt puțin turmentat.

20 de comentarii la „Patriot, patriotism

  1. Pingback: Nu judeca pe altul | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  3. Pingback: Ziua cea mare | Născut pe lista neagră

  4. Pingback: În loc de concluzii | Născut pe lista neagră

  5. Pingback: Fiecăruia după nevoi | Născut pe lista neagră

  6. Pingback: Cum v-am mai declarat, PSD nu mai e ce-a fost | Născut pe lista neagră

  7. Pingback: Eu, eu, eu! | Născut pe lista neagră

  8. Pingback: Mândria patriotardă | Născut pe lista neagră

  9. Pingback: Numerele | Născut pe lista neagră

  10. Pingback: Bătutul mingii | Născut pe lista neagră

  11. Pingback: Jandarmeria din Românica | Născut pe lista neagră

  12. Pingback: Mustafa, iartă-ne! | Născut pe lista neagră

  13. Pingback: Rău vs. diabolic | Născut pe lista neagră

    • Toate cuvintele astea s-au uzat moral fiindcă au fost folosite ani de zile cu cea mai desăvârșită falsitate. Vă dau exemplul de pe WP. Bloguri cu denumiri patriotice, istorice, cu pretinse implicații ortodoxe, care răspândesc sputnik. Sputnik însuși promovează asemenea idei terfelind cuvinte care își pierd valoarea.

      Apreciat de 1 persoană

  14. Pingback: Moș Crăciun, vaccinu’, bârfele | Născut pe lista neagră

  15. Pingback: 4 anișori | Născut pe lista neagră

  16. Pingback: Trădător sau idiot? | Născut pe lista neagră

  17. Pingback: Hai cu patriotismul neamule! | Născut pe lista neagră

  18. Pingback: Adevărații mari patrioți | Născut pe lista neagră

Lasă un comentariu