Pelé și cafeaua

Fără a fi în niciun fel amator de sport, deși am practicat câteva, Pelé este parte a copilăriei și tinereții mele. Și, oricât am ignorat fotbalul, știu că Pelé a fost legat de Santos. Așa că, dacă am fost pe urmele lui Maradona pe La Boca, cam fără intenție, am ajuns și pe la muzeul fotbalului din clădirea stadionului din Santos. Poze cu fotbaliști legendari (necunoscuți pentru mine), … În sfârșit, n-am aflat unde-s ciorapii lui Pelé. Cred că șmecherii de brazilieni i-au extras ADN-ul pentru a face o clonă, un mic 10. Iată și expresia durerii unui fan Santos Futebol Clube care locuiește chiar vis-a-vis de SFC:

Lăudăroșii de brazilieni spun că Santos este cel mai mare port al Braziliei și din America de Sud. Fanfaronada cu cel mai cel este clar o trăsătură a gintei latine căreia se revendică a-i aparține deși, eu nu sunt convins privind apartenența. Prin port trec sigur mari cantități de cafea și zahăr.

În Santos există un muzeu al cafelei pe care am fost obligat a-l vizita deși, cam m-apucă somnul prin muzee. Clădirea acestui muzeu este însă splendidă și pe afară, și pe dinăuntru. Deschisă în 1922, aici a funcționat Bolsa Oficial de Café – bursa cafelei. Cea mai frumoasă este Salão do Pregão – locul unde se făceau licitațiile cu masa cu 11 scaune pentru președinte și organizatori, 70 de scaune cu măsuțe pentru negustori. Podeaua mozaicată, cu steaua lui David în centru și tavanul cu un vitraliu minunat. Apoi, Sala de Degustação de Café. Zgârciobi, nu ne-au dat ceva moca. Ne-au prezentat tot felul de cafele, inclusiv aceea, cea mai bună și mai scumpă, știți dumneavoastră de unde se culege. În turnul clădirii este clopotul care bătea pentru a anunța ședințele de licitații.

Știu, am obiceiul de a politiza. Însă, Muzeul cafelei este plin de politică. Sclavi, capitalism, etc. Vă ofer doar o exemplificare – un text care, în opinia mea, n-are legătură cu producția cafelei, doar cu dorința de populism a conducătorilor, așadar, facem politică și când bem cafea:

Bolsa de Café este probabil cea mai frumoasă clădire a orașului. Ei spun istorică. Dar în America, istoria se limitează la vreo 300 de ani – 100 de ani însemnând o treime din istorie. Ne-au mai arătat și un acvariu, mai mare decât cel din Constanța. Nu-mi place să privesc nici pești captivi, darmite pinguini magelani, mai ales că i-am văzut de mai multe ori în libertate. Chiar îmi displace asta. Pe seară, am avut parte și de un foc de artificii – dar net inferior celor ale geto-dacilor din mahalaua mea.

Geografic, Santos este la vreo 30′ sud de tropicul Capricornului. Există o plajă lungă, ei spun cea mai lungă, dar eu încă mi-o amintesc pe cea din Montevideo. Orașul are o rețea ortogonală de canale despre care bănuiesc că a fost vechiul sistem de canalizare, poate și un sistem de drenaj fiind pe un fel de insulă într-un estuar. Am văzut multe blocuri, destul de noi, care erau placate cu faianță. Ulterior, și în Rio. Poate din cauza climei tropicale. La un moment dat, demult, s-a încercat și pe la noi soluția, pe litoral. Fiind la mai puțin de 20 km de periferia metropolei São Paulo, Santos poate fi considerat portul acesteia. Mi-ar fi plăcut o tură prin metropolă, dar nu exista (tura).

Soarele arde, nu se joacă. În America de Sud și la acestă latitudine, nu este vorba de vreo gaură în pătura de ozon. Este pur și simplu soarele tropical care m-a ars ca niciodată.