Proceduri

Standardele de calitate ISO9000 cu versiuni succesive au fost create în scopul de a asigura clienții că un produs își păstrează parametrii/calitățile indiferent de fluctuațiile personalului care-l produce, al Doreilor. Cred că izvorul acestui tip de standarde de calitate a fost în America.

Sistemul s-a generalizat apoi în toată lumea structurat pe diferite nivele – de la proiectare pană la desfacere/mentenanță. Cum s-a implementat el? Prin definirea unor proceduri duse cât mai la detaliu pentru efectuarea operațiilor. Intențiile au fost bune dar, cred că, în timp, în mare măsură, intențiile inițiale s-au deteriorat moral. Companiile atestate pentru a certifica un sistem de calitate și-au implementat și ele proceduri, ceea ce a generat o anumită încorsetare, limitarea flexibilității, a creativității.

Și uite-așa, Sistemul s-a sinucis – opinie personală. Flexibilitatea/creativitatea au fost blocate în niște proceduri fixe. Acestea au și un mare avantaj pentru Dorei. Oricând se judecă o răspundere, se analizează respectarea procedurilor. Dacă Dorel le-a respectat (e mai ușor să demonstrezi respectarea decât opusul), e bun în grad, nu are nici o răspundere.

Dacă rotița este parte a unui avion, lucrurile sunt mai exacte, fuga de răspundere aproape imposibilă. În cazuri mai puțin importante însă, sistemul de calitate s-a banalizat, a devenit un fel de „limbă de lemn”.

Doreii români, creativi cum sunt, au izbutit asta foarte repede. Formalismul banalizării a învins imediat – ca la noi, nimeni nu răspunde pentru nimic. Așa este când sare în aer un bloc, la fel este când suni la 112 (deși vorbești cu un om, iți dă impresia că este un robot nesimțit) – Eliza Ene-Corbeanu Așteptând de două ore pe holurile tribunalului.

Îmi aduc aminte în copilărie, medicul curant pediatru (astăzi „de familie”) punea diagnosticul copilului la prima vedere când deschidea ușa și scria ilizibila rețetă. Astăzi, dacă ești internat într-un spital, vei trece prin niște proceduri fixe. Vei fi supus (cu riscurile inerente) la examinări Roentgen, chiar dacă o discuție cu pacientul ar lamuri mai repede și fără riscuri/costuri problema. Medicul nu mai scrie rețeta, ci un raport / scrisoare medicală. Mie, rețeta mi se părea mai responsabilă. Orice organism e diferit, nu e supus unor tipare/standarde. Un medic trebuie să fie creativ să se adapteze pacientului și nu invers.

Pacientul a murit dar, procedurile au fost corecte și respectate. Nici o procedură nu poate suplini flerul unui medic bun, nu poate defini ceva creativ.

Și-acum, ce faceți? Veți refuza o internare?