Vremea profitorilor lui Marx, cei care obțineau plusvaloarea din exploatarea altora, a apus chiar din timpul vieții lui, când exploatații se revoltau împotriva mașinilor. Totuși, teoria lui idioată ne-a adus dezastrul ultimilor 70 de ani. O falie adâncă a împărțit România, nu în mizeri și bogați, ci în prosti și profitori. Fiindcă, orice profitor îi consideră pe cei ce nu-s, proști.
Poate, și pe vremea lui Eminescu au existat nedreptăți, probabil generate de diferențele de statut social și de venituri. Este posibil, orice societate are așa ceva. Doar că, eu am multe exemple de oameni cu mijloace financiare modeste care au reușit să capete o calificare superioară, să se realizeze, în regimul burghezo-moșieresc (ah, ce frumos am zis-o). Cu sau fără calificare, cei ce munceau se cam realizau (îmi ieși și o rimă).
Inechitățile au început a nu mai fi o simplă cifră statistică, au devenit regula, odată cu năvala tancurilor sovietice care au ridicat din noroaie scursurile societății românești și le-au dat puteri de Dumnezeu asupra celorlalți. Oameni distruși, familii distruse, oameni care și-au pierdut semeni, și-au pierdut case, pământuri, situații, au făcut pușcărie, au fost în lagăre, și-au pierdut viețile.
Vreme de 40 de ani au avut salarii mizere, deși unii dintre ei chiar munceau. Acesta era sistemul – locul de muncă era mijlocul de control în masă al populației. Semnai condica, primeai salariul. Desigur, salarii mici și uniforme, dar asta atenua stresul provocat de capra vecinului (fac ce fac și tot dau peste ea). Dar salariile uniforme erau o inechitate pentru aceia care aveau calificări înalte și câștigau mai puțin decât un maistru. Pe de altă parte, activiști, milițieni, securiști, mâncători de rahat cu patru clase aveau salarii mari. N-am scris nejustificat de mari fiindcă ei erau stâlpii sistemului comunist.
Dar, după momentul ’89? Păi, privilegiații, după un foarte scurt moment de derută (stați liniștiți tovarăși …), au căutat să-și mențină privilegiile. În ciuda legilor reparatorii, reparațiile s-au făcut doar în parte, desigur, pentru liniștea noastră. S-au acordat unele, mai ales pe ochi frumoși, Băse a făcut încercarea de condamnare a comunismului la care parlamentul a tropăit și pe care populația nu a luat-o în serios. Când auzi de unul bogat, te întrebi de unde a furat, ce smecherii a făcut.
În ultimii ani, sentimentul de inechitate care-i apasă pe cei mulți este legat mai ales de bugetari. Mulți, ineficienți, răutăcioși cu publicul, prădători, profitori – salarii, sporuri și alte facilități materiale de tot felul, o parte cu pensionare timpurie, o parte cu acele pensii fără legătură cu contributivitatea cărora lumea le zice nesimțite și poartă felurite denumiri – speciale, de serviciu, indemnizații. Un fel de trai pe vătrai, fără vreo răspundere, fără termene scadente, de multe ori cu program de voie, cu pauze de masă nescăzute din programul de lucru, etc. Atât de atractive încât se dau ciubucuri pentru a ocupa asemenea posturi, dar se și iau ciubucuri după ocuparea postului.
Cât muncește unul la privat pentru a primi 1.200 EUR, adică la fel cu un funcționar de primărie, fără calificare, fără răspunderi (aprilie 2017)?
Foto: cursdeguvernare.ro.
Născut pe lista neagră 