Putin și Ucraina

În acest moment, o parte a Rusiei numită Ucraina este separată de Mamă, ba mai are și visuri de bunăstare. Este inacceptabil pentru Rusia din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, în opinia mea, Ucraina în NATO este un anus contra naturii. Și din punctul de vedere al României nu este acceptabilă Ucraina în NATO. Se pare că Ucraina rezolvă singură dilema renunțând la pretențiile cu NATO.

Să presupunem că Rusia face o dezangajare reală retrăgând trupele de la graniță. Va accepta Rusia existența pe termen lung a Ucrainei? Ar fi contra firii. Acesta va fi cel mai fierbinte conflict mocnit. Sper că NATO și Rusia vor agrea cât mai mult timp o Ucraină tampon.

Din păcate, Rusia este condusă autoritar de un veleitar cu visuri de țar. Nu cred că va accepta o Ucraină tampon, nu pentru mult timp. El însuși a promis sau a sugerat promisiuni prea multe și trebuie să satisfacă orgoliul, stârnit tot de el, mujicilor.

Dar, în război, orice este permis, iar una dintre arme este propaganda. Din acest punct de vedere, suntem în război de mult, fără încetare. Un război mediatic, acutizat în ultimii 10 ani. Presa de pe net, mediile sociale, troli – mulți troli. În ultima vreme rețelele sociale au luat foc, probabil de la duhoarea plină de metan a Rusiei. Altă dată voi detalia temele propagandei rusești. Deocamdată, COVID a pierdut interesul fiindcă ultima tulpină nu mai este la fel de periculoasă. Dar sunt destule altele, de la legionari la sclavagism, trecând prin stârnirea nostalgicilor. Cum adevărații nostalgici s-au împuținat natural, se exploatează o masă de proști care n-au trăit acele vremuri și nu știu cum a fost.

Până una alta, Ucraina nu este ocupată dar, portul Odesa este blocat și avioanele civile o ocolesc.

Foto: ziare.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s