Rahat

Când omul spune scârbit rahat, nu se gândește la dulciuri și nici nu simte vreo miasmă de vanilie, nici măcar sintetică. Când zice așa, o face de supărare.

Dar vedeți, și aici există ceva dialectic. Pe de o parte, este reacția omului la o chestie nasoală, nașpa, de obicei neprevăzută – am intrat în rahat, sau am intrat până la gât. Pe de altă parte, dacă_calci într-un rahat, se spune că vei avea noroc. Ce ți-e și cu dialectica asta.

La un moment dat, locuiam undeva lângă Armenească. O bătrânică simpatică, vecină, a venit și mi-a cerut niște benzină pentru un Dorel care-i lipea o țeavă de plumb (ulterior s-a interzis plumbul). Posibil să fi avut o canistră plină, ca tot șoferul la vremea cozilor de kilometri. Nu mai știu, dar nu i-am dat. A considerat că o persecut și, a doua zi dimineață, am găsit o dâră de rahat uman aruncat dintr-o parte – capotă, parbriz, tavan, pe mașina mea albă. Am analizat la rece situația dialectică și am decis că este porte-bonheur. Am circulat o lună așa, în iarna începutului lui ’89. Până la urmă, zăpada mi-a curățat mașina. În fapt, i-a purtat noroc nepotului pe care bătrâna îl creștea singură. Bătrâna a murit în vara lui ’89, băiatul a vândut apartamentul la începutul lui ’90 și s-a cărat în State. Sper că e bine sănătos.

Numai că nu tot rahatul are happy end. Peste vreo 15 ani, l-am întâlnit din nou, în satul în care locuiesc. De data asta, era rahatul unui dezvoltator imobiliar, el însuși un rahat. Presupun că_cunoașteți cam ce-i aia. De ceva vreme, apa de la robinet (da, aveam din ăsta) puțea. Nu, nu a vanilie. Situația a durat mai mult de trei ani. N-am folosit apa la mâncare, dar trebuia să facem baie, să ne spălăm, … Și, deși putoarea era evidentă de rahat, nici măcar un suspicios ca mine n-a îndrăznit să presupună că era chiar rahat, rahat uman.

Cum v-am scris, după câțiva ani, firma care administra instalația de apă potabilă, a constatat că, din dorința de a-și rezolva clienții, dezvoltatorul a conectat canalizarea unui ansamblu de câteva blocuri, aflate undeva spre o margine a satului, la magistrala de apă potabilă. Desigur, pentru a învinge presiunea din magistrală, a fost nevoie să monteze niște pompe puternice pentru evacuarea rahatului. Iată cel mai concret exemplu de nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă.

A fost tarapana mare vreo trei luni, s-a deschis o anchetă, apoi cred că totul s-a fâsăit. Primarele de la vremea aia a plecat, cred că nu s-a întâmplat mare rahat. Într-un fel, i-a purtat noroc dezvoltatorului.

Am rămas cu regretul de a nu fi adunat facturile pe vreo doi ani, pe care scria „apă potabilă” și să solicit banii înapoi. Sigur aș fi cooptat mai mulți și firma ar fi dat faliment. Dar, nici eu nu sunt perfect totdeauna.