Reclamagiu

Sunt un reclamagiu. Cred că v-am relatat deja conflictul cu operatorul meu principal de telefonie care m-a lăsat baltă în America de Sud, grijuliu pentru finanțele mele. Noroc că mai am un furnizor – trebuie totdeauna mai mulți. Desigur, după preliminarele cu furnizorul, m-am adresat autorităților, totdeauna mai multe. Așa am ajuns și la prăvălia d-lui Grindeanu.

Fiindcă îi prevăd un mare viitor și spre amuzamentul dvs., iată ce relație strânsă am cu acesta:

Domnilor,

Rămâne cum am stabilit (am citat un banc vechi).

Pentru dvs. există două categorii de fapte:

Fie este de competența dvs., petentul are dreptate, vă produce dovada dar, nu o puteți lua în considerare pentru a nu supăra o mare companie de care nu se știe prin ce protocoale sunteți legați (protocoalele sunt la modă) – în cazul meu rezultă că, fiind în Chile, dintr-o dată pe 13 decembrie (așa cum rezultă din desfășurătorul RCS&RDS) m-am decis să-mi închid telefonul, anticipând întreruperea comunicațiilor de către ei pe 19 decembrie privându-mă voluntar de serviciile contractuale. Privind cei 150 EUR, eu n-am reclamat plafonul, ci faptul că nu l-au respectat cum rezultă din același desfășurător emis de RCS&RDS.

Fie nu este de competenta dvs. sau nu sunteți informați și puteți da liniștiți dreptate marii companii.

Desigur, dvs. cunoașteți că, în epoca comunicațiilor, voi da de forul european și, cred că sunteți deja convinși că nu mă voi opri.

Cu privire la faptul că documentele UE vă obligau să implementați proceduri extrajudiciare de rezolvare a unor asemenea probleme în folosul utilizatorilor finali – nimic, silenzio stampa.

Vă rog să-i transmiteți și onor D-lui Grindeanu că rămâne cum am stabilit. A fost și a meritat a fi în centrul uneia din scenele penibile dar memorabile ale politicii românești – dusul copilului la scoală de mâna d-lor Dragnea și Tăriceanu; din păcate, nu este pe primele locuri ocupate deja de „Mihaela dragostea mea” și „sinuciderea” lui Bombonel (opinia mea) – deci n-a performat nici la acest capitol.

De, ca tot românul fac haz de necaz fiindcă, în mod normal, ar fi trebuit să mă pot baza pe instituția dvs. la existența căreia contribui și eu direct și indirect.

O să ne mai auzim, dar nu de bine.

Cu aceeași supărătoare sinceritate,