Nu e un subiect ușor epuizabil. Se întinde pe diferite pături ale societății de la simpli manglitori de buzunare la oameni cu ștaif, se fură en détail sau en gros, se fură orice de la un ou la un bou nelimitându-ne la nimic, se fură idei și titluri de doctor în științe, … Se fură orice și oricât.
Trăim într-o țară în care hoția a devenit virtute promovată la Tv și cei care protestează împotriva acestei situații sunt teroriști. Iar legile trebuie să susțină virtuțile, nu-i așa?
Paradoxul este că mereu mai este ceva de furat, niciodată nu se termină. Păi dacă este, de ce n-am fura dom-le? Deși matematica ne spune că resursele pentru furăciuni ar trebui, în timp, sa tindă către zero, noi parcă avem un izvor de nesecat – un fel de perpetuum mobile. Probabil geto-dacii altoiți cu romani, care după unii ar fi fost buricul pământului au descoperit procesul de cartea recordurilor. Ce mafia, ce cosa nostra …
De fapt, furăm fiindcă putem. Păi nu? Oricine poate, face fiindcă poate.
Parlamentarii fac legi proaste fiindcă doar atât îi duce capul, sau fac legi pentru ocrotirea hoției fiindcă pot. Și, dacă-i așa, înseamnă că se poate dom-le. Și, dacă se poate fura, de ce să nu furi?
Circulă pe net un filmuleț de la o nuntă înregistrat de la Antena Stars. Mirii sunt cu greu capabili să articuleze ceva silabe, mireasa are rochie de 10.000 EUR de la socrul mare, mâncăruri foarte speciale și frumoase cu nemiluita, cântă Salam ș.a. ca el, 5 limuzine, 3 helicoptere, lună de miere în Dubai, … Totul evident în organizarea unei firme specializate. De ce nu-i întreabă fiscul nimic? Fiindcă nu se poate.
Dar eu mă întreb așa ca …: nu cumva nuntașii sunt asistați social? Că numai din asistența socială puteau aduna atât.
Ca bibliografie vă ofer link-ul https://www.facebook.com/CEVA.DE0SEBIT/videos/1996945517003709/.
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră