Școala

Tocmai au început școlile. Unii pentru, unii împotrivă. Cum rezolvarea epidemiei nu se întrevede prea curând, un timp va trebui să acceptăm ceva compromisuri care implică propria protecție, dar și riscuri. În ultima vreme, este din nou dată exemplu Suedia deși, a fost intens criticată pentru numărul mare de victime de vârsta a treia pe care l-a generat această politică. Dacă-om trăi, vom vedea cine are dreptate.

Ceea ce vreau să discut este nivelul învățământului românesc. Ca mai toți, am trecut și eu prin școală și v-am povestit tragicomedia primei zile. Ambii mei părinti au fost profesori, destul de exigenți, de modă veche. Pentru ei, nu era acceptabil să lipsească de la vreo oră. Sigur că am avut o familie de reacționari (am scris definiția), dar au încercat să mă țină departe de greutățile vieții și, uneori, să-mi introducă elemente comuniste în educație pentru a mă adapta mediului. Că nu a mers, deja ați aflat. Ulterior, am cochetat și eu cu învățământul, dar niciodată nu am avut talent pedagogic. Un timp, tradiția s-a păstrat prin fiul meu, cu un real talent pedagogic, dar a renunțat din cauza salariilor mici ale gradelor inferioare și a unui conflict cu Abramburica.

În toată lumea există două tendințe ale căror extreme sunt un învățământ foarte aplicat (legat de practică) și unul foarte teoretizat (abstract). Personal, sunt dintre cei care cred că aproape totul se poate exprima prin relații matematice. Așadar, iată cum am perceput eu evoluția/involuția învățământului din România.

În timpul școlii, mă cam plictiseau materiile umaniste, le consideram o umplutură. Când mi-a mai venit mintea la cap, mi-am dat seama că toate fac parte din cultura generală pe care trebuie s-o posede fiecare om care are anumite pretenții. Ține de fiecare elev dacă bagă ceva la țeastă și de profesor dacă-și poate face materia atractivă, dar este un element esențial de educație. Presupun că mulți își aduc aminte de asta în momentele electorale, când văd cine le poate decide soarta.

Când fiul meu era elev, de câte ori mă duceam pe la scoală, găseam halima, copii nestăpâniți, fiindcă profesorii absentau, inclusiv pe vremea lui ceașcă. De fapt, atunci a început decăderea – peștele de la cap se impute. Apoi, au început schimbările de programă, mai puține materii. Repet, cultura generală este extrem de importantă. Între victime, a fost geometria. S-a cam scos din examenele de admitere la facultățile cu profil real, implicit pierzându-și interesul în liceu. Cred că este o mare pierdere. Geometria dezvoltă logica în creierele copiilor, favorizează sinapsele. Este o mare pierdere în dezvoltarea personală.

Pe vremea lui ceașcă se înființaseră niște facultăți tehnice la Timișoara și Cluj. Poate acum stau mai bine, dar la acea vreme am asistat la niște examene din toamnă – profesorii nu știau ce predau, studenții …

Consider o tâmpenie examenele de tip grilă. Sigur că sunt ușor de corectat, dar nivelul unui asemenea examen este foarte scăzut.

A mai existat și propunerea Abramburicăi privind facultatea fără bacalaureat. Atât o duce mintea, astea-s interesele partidului care se bazează pe semidocți și inculți, care promovează impostura. Apropo de asta, este o impostură chiar pretenția de a fi de stânga a acestui partid.

Revenind, terminasem de câțiva ani facultatea, era perioada dinaintea înfometării, încă se făceau ceva importuri. Urmăream librăriile, una din puținele surse de informare. Am aflat că s-a publicat un manual de specialitate al unui profesor american Gray. Două volume, pe care le-am simțit în buzunar. Mulți colegi foarte entuziasmați. De fapt, era un curs, de un nivel scăzut, cu aplicații/experimente la fiecare lecție. M-a dezamăgit, dar exemplifica extrema învățământului american. Mai târziu, prin revistele americane în care am publicat și eu, am constatat că autorii nu prea erau americani, erau de prin lumea a treia – India, China, Indochina, uneori Japonia (a nu se înțelege că e în lumea a treia), rareori de prin Europa de Est. Autorii locuiau în țara de baștină, dar de cele mai multe ori, în America, angajați ai marilor companii americane. Mercantil, eu publicam numai în reviste care plăteau pentru fiecare articol și mai dădeau șansa unor premii în bani. Era un premiu de 100$ pe fiecare număr, votat de cititori pentru originalitate și un premiu anual de 1,000$ decis de redacție. De fiecare dată, îl primea un angajat al unei mari companii și era donat unui scop nobil. Ar rezulta că învățământul de tip american nu prea scotea vârfuri.

Am auzit multe despre învățământul nordic, în special Finlanda. Deși am călătorit la pas pe acolo (meniul și submeniul LUMEA CEALALTĂ > FI), nu știu detalii și prefer să nu-l comentez.

Cum văd eu învățământul ideal? Un liceu pe profil real/uman la care toți să primească un nivel de cultură generală acceptabil prin metode atractive. Un învățământ superior care să fie mai mult teoretic decât practic, furnizând studentului baza teoretică largă a profesiei pe care a ales-o. La fiecare loc de muncă, fostul student va putea să-și însușească cunoștințele necesare după o perioadă de adaptare pe care o acceptă general un angajator. Dau un exemplu. Am trecut prin multe cursuri de matematici mai mult sau mai puțin superioare și speciale. Un inginer mecanic sau hidro s-ar putea întreba, la ce-i trebuie matematicile. Fiindcă nici un proces tranzitoriu sau de regim (o bară metalică supusă unui șoc sau o viitură) nu poate fi calculat fără transformate. Dacă nimerește un loc de muncă în care trebuie să facă o asemenea ievaluare, are nevoie de matematici speciale.

Poate vă gândiți că nu toate țările au o populație suficient de educată și totuși au un nivel de viață mult mai ridicat. Chiar eu am dat exemplul Noii Zeelande, primul loc în topul fericirii mulți ani. Este adevărat. Nu știu răspunsul – poate mentalitatea, poate educația primară, poate bunul simț, poate ADN-ul. Mai pot da exemplul multor oameni simpli din România cu foarte mult bun simț.

Totuși, în cazul României, după un cult al hoției de peste 70 de ani, cu personalități a căror ievoluție este marcată doar de șmecherie, educația cred că este singura soluție (în afară de înc-o revoluție). Adică, mergeți la vot.