Societatea românească

Se pare că, pe la 1900, societatea/elitele românești erau structurate, în principiu, pe criteriul valorii. Proveneau fie din pătura bogată școlită, fie din familii simple dar persoane care munciseră și au avut darul de a se afirma. Ca în orice societate exista un procent de impostori și ariviști – e omenesc și statistic.

Particularitatea românilor a fost “capra” – să moară capra vecinului. Vârfurile erau și sunt îngropate, trase în jos. În general, acestea erau indivizi atipici, acizi, critici – Eminescu, Caragiale, Vlaicu.

Asta a făcut diferența între cei care au rămas și cei care au plecat. G. E. Palade a luat Nobel-ul, Paulescu doar un dosar de antisemit; Vlaicu a murit în condiții nu tocmai clare, Coandă a trăit bine; Eugen Ionescu și Caragiale, Gogu Constantinescu și Ștefan Procopiu, … lista e lungă.

După război, comuniștii au luat puterea prin forța Armatei roșii și s-au ocupat să cucerească întreaga societate prin epurări pe baza dosarului. Epurările nu s-au făcut deodată ci în mai multe etape. Rezultatul a fost o nouă societate pe alte criterii decât cel al valorii. Impostorii nu au mai fost doar procentul statistic ci au devenit masa.

Când citiți astăzi despre epurări privind diverse societăți dictatoriale sau cu regimuri autoritare – asta se înțelege.

Degradarea și gradul de bulversare a societății a fost foarte mare, total. Urmarea se vede astăzi peste tot, dar mai ales în parlament și administrație. Va trece mult timp pentru ca societatea să se reașeze.

Efectul cel mai important, negativ din punctul de vedere al statului român, este migrația valorilor. În „epoca de aur” plecatul era foarte greu, totuși, unii reușeau. Astăzi, care este rațiunea pentru care cineva cu bune premize intelectuale s-ar lupta cu un sistem ostil? Niciuna. Trăim într-o societate în care pe poziții de vârf ale învățământului românesc se află persoane fără vreun merit adevărat academic – profesori, doctori, rectori, miniștrii fără publicații calificate ISI, chiar fără studii superioare. Sigur că nu vor promova decât persoane de aceeași calitate cu ei, este în firea lucrurilor, este omenesc. Degradarea e bine înfiptă în învățământ. Facultate fără bacalaureat …

Foamea după titluri și diplome nemeritate, nemuncite este caracteristică ariviștilor al căror singur merit este simțul de turmă. Totuși, sau poate tocmai din aceasta cauză au reușit să fie cei mai penetranți, să se suie în vârfurile societății, să aibă grijă ca nu cumva ierarhiile să se schimbe. Este instinctul de conservare – dacă se schimbă își pierd locurile.

Sigur au o înaintașă de frunte – „academician doctor”. Și cu caracterul stau cam la fel.