Oamenii erau condamnați să-și ducă dosarul (nu crucea). Existau și excepții care scăpau sistemului. De exemplu, o anumită naționalitate conlocuitoare care scăpa sistemului, așa cum astăzi scapă evidențelor fiscale. Ei, în ciuda faptului că se victimizează, au dus-o totdeauna bine, așa cum înțeleg ei viața. Românii sunt un popor tolerant, i-au acceptat și ca președinți și ca prim-miniștrii.
În afara excepțiilor, ceilalți ori suportau consecințele dosarului, ori, dacă aveau ocazia, făceau pactul cu diavolul. Dacă-și demonstrau loialitatea față de regim, dacă deveneau suficient de lichele (termenul a fost consacrat de altcineva), petele din dosar erau șterse, ierarhiile le erau deschise, primeau chiar vize pentru ieșitul din țară. Atenție, pe acea vreme viza îți trebuia ca să ieși din țară.
Mai erau și cate unii care izbuteau să păcălească vigilența autorităților; ferice de ei.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
Pingback: Delatori | Născut pe lista neagră