În toată Alaska există problema șoselelor. Sunt construite mii de mile de drumuri, majoritatea asfaltate, dar solul suport este permafrostul – solul mlăștinos, mai mult sau mai puțin înghețat al tundrei. În funcție de temperaturile medii anuale și de încălzirea globală, acesta devine instabil. Șoseaua se dizlocă sau se degradează.
În consecință, șoselele AK sunt un continuu șantier. Întâlnești zonele în reparație peste tot. Șantierele întinse pe mai multe mile de-a lungul unei șosele sunt riguros semnalizate. Trecerea convoaielor de mașini prin șantier se face numai cu un pilot folow me.
Am putut constata că peticele de asfalt rezistă la ei, cu toată clima aspră mai mulți ani, în loc de câteva luni ca la noi.
Macadamul nu este lăsat la voia întâmplării. Desigur că trecerile repetate ale vehiculelor grele îl deplasează. Renivelarea se face mereu. Macadamul este initial udat cu tone de apă din niște cisterne foarte mari. Apoi se renivelează. Nu folosesc compresoare dar, probabil după mai multe repetări ale operației, se ajunge la suprafețe de macadam la fel de uniforme ca asfaltul.
În partea sudică a Dalton Hwy, cred că se fixează macadamul și cu reziduri petroliere de tip păcură, cum se făcea la noi pe vremuri și s-a interzis ulterior. Dar aici nu e vorba de praful de pe pământ, ci de suportul șoselei, un strat gros de pietriș de peste 3 m.
Una peste alta, mi s-a părut că se muncește serios la întreținerea drumurilor și se fac eforturi mari. Dar, are balta pește.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
Pingback: Doar o comparație | Născut pe lista neagră
Pingback: Pădurea, ursul, aurul și vaccinul | Născut pe lista neagră