Țara pere și …

Tocmai v-am scris despre panaceul acela universal. Și, deși subiectul e în actualitate, mă abțin să-l detaliez. Eu. Aleșii noștri nu. Ba chiar ne arată cât de mult le-a lipsit educația sexuală. CV-urile care demonstrează cât de semidocți sunt, au apărut pe sit și, oricât le-ar înfrumuseța, SNSPA … e doar o fabrică. Acu, își dădură și refulările sexuale pe față. Ar trebui angajat un discipol al lui Freud care să-i studieze și să pună concluziile pe sit. Cred cu tărie că ar fi o bună investiție.

Oare au fost uitate chiolhanurile cu fete (numai de pesediști s-a auzit, dar …)? Zvonurile cu Caracal? Ce fix, ce tabu comunist au în țestele lor ca să creadă că ceea ce ignoră ei, chiar nu există? Am găsit chiar și o paralelă cu religia în școală.

Chiar credeți că absența unui asemenea curs ar alunga gândurile necurate din mințile copiilor? Poate aleșii se tem de zdruncinarea ideii de familie tradițională strălucit reprezentată la noi de Liviu al Irinucăi. În loc să dirijeze gândurile copiilor prin educație, ei preferă să le lase să zburde în voie. Au uitat că trăim în era comunicațiilor, au rămas în aia de AUR în care erau definite rușini care nu puteau exista la noi fiindcă într-un stat comunist nu putea exista nimic negativ. Ce mândru ar fi ceașcă de omul nou pe care l-a creat. Iată un nou rezultat al fabricii de la SNSPA.

Părerea mea este că, în era cunoașterii, atât educația religioasă, cât și cea sexuală ar trebui să fie discipline obligatorii. Fiecare dintre ele aduce echilibrul. Și nu uitați cu psihanalistul aleșilor. Țara pere și ei au gânduri erotice – hormonii.

Foto: libertatea.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s