Te mănâncă îngerii

Până la … Cunoașteți proverbul, nu? Mă uitam la Vela citind ultima ordonanță. Ceva nu-i ieșea. Și nu era numai prezența înțepată a îndoielnicului chestor Despescu. Într-un târziu, m-am prins – limba, limba de lemn în care era redactată ordonanța. Totul era exprimat prin activități. Tot textul ordonanței era redactat de un adept al limbii de lemn care ar fi trebuit concediat sau măcar îndepărtat, precum Despescu. Chiar și eu, fără să fiu jurist, pot redacta un text juridic în așa fel încât să fie neinterpretabil, neatacabil, fără a folosi limbajul idiot.

Dar să revenim. Care-s îngerii? Păi impostorii care infestează întreaga administrație, în primul rând, vardiștii și medicii. De ei depindem. Lor ne încredințăm viețile fără a dori asta. Cu care să încep? Cu vardiștii.

Duminică, pe vremea aceea minunată în care neascultătorii s-au dus la Băneasa, eu am stat cuminte acasă. Aș fi vrut să mă bucur de trilul păsărilor și gâlceava vrăbiilor (fără gâlceavă nu se poate, dom-le). Numai că, nu a fost posibil. Un vecin, aflat la circa 40 m, cu fereastra deschisă și o muzică pe gustul lui dată la maxim, desfăcând în ritm alert sticle, îmi polua intimitatea auditivă bruiind păsărelele.

Deși fereastra deschisă, nu puteam comunica cu el oricât de tare zbieram. Poarta o avea încuiată. Dar, iată – la gardul meu mașina poliției locale. Știți aceea despre care v-am scris că e alcătuită din rubedenii, cu școala pe propria declarație și primăria păzită de o firmă a cuiva. Băieții, stăteau alene, vădit supărați pe împrejurarea că trebuie să fie pe stradă în loc să tragă o dușcă în pat. Altfel, tineri, echipați cu mănuși și măști. Și ei m-au ignorat până le-am bătut în geam. Cred că intervenția mea a fost culmea, picătura care le-a umplut paharul supărării. Obiectul plângerii mele era evident, îl auzeau foarte clar. Și-au declinat competența, deși eu știu că sunt dotați cu sonometre tocmai pentru acest scop.

Privirile pe care mi le-au aruncat erau elocvente. Cred că și ale mele au fost la fel, plus că n-am ezitat să nu mă limitez doar la priviri. În sfârșit, după mai mult de șase ore, am izbutit, prin mijloace proprii să-mi potolesc vecinii melomani, deocamdată. Sunt sigur că se va repeta.

Mi-am adus aminte că, după colț, este un fel de restaurant cu mese, specializat pe grătare. N-am rezistat să nu verific. Totul mergea normal. Mușterii crăpau liniștiți la mici. Să nu omit că patronul este consilier psd la primărie. Doar nu vreau să-și piardă pâinea omul.

Astăzi a ieșit la iveală scandalul de la Universitar, cu amanta lui Oprescu, discuția înregistrată cu fufele de la DSP, tot ceea ce presupun că ați văzut și dvs. Desigur, ar trebui concediate toate. Problema este că sistemul este compus din asemenea personaje în proporție de mai mult de 90%.

Sunt sigur că, din păcate, fiecare dintre dvs. a fost măcar odată internat sau a avut un apropiat în spital. Nu se poate să nu cunoașteți costul dusului unui țucal sau adusului unui pahar cu apă. Nici nu îndrăznesc să mă gandesc la costurile unei intervenții adevărate. Vă rog să vă gândiți cu seriozitate la actuala situație. Chiar credeți că s-au schimbat obiceiurile personalului medical din cauza pandemiei? Oamenii obișnuiți nu mai au posibilitatea vreunui sprijin exterior – bani, mâncare, medicamente, medicația curentă a persoanelor în vârstă. Ce ar trebui să faci în vederea unei internări, ce să pui în sacoșă, câți bani să iei la tine, dar dacă ajungi la ATI și nu mai ai control asupra buzunarelor? Am spus oamenii obișnuiți pentru că aseară am văzut la Tv două brunete lipite de peretele intrării în spital și am știut ce urmează.

Ieri, erau trei cazuri grave la ATI. Astăzi sunt trei morți. Poate să nu fie o legătura strictă (deși cel puțin doi au fost plimbați între spitale), dar se poate trage concluzia că, acolo unde a fost nevoie de atenție, sistemul românesc a picat examenul 100%.

Fiindcă am scris la început despre limba de lemn, vă amintesc și de corectitudinea politică, la fel de falsă ca și prima. Să nu mai spuneți „distanța socială” (social distancing), corect este „distanța fizică” (physical distancing). Vă place?

Foto: razvan-codrescu.blogspot.com, comisar șef Lupu Nelu, fost adjunct al Capitalei, pentru delectarea dvs. Ce citiți pe mecla vardistului care a infectat cei mai mulți oameni din România?

Un comentariu la „Te mănâncă îngerii

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s