Tratamente degradante

Era și este una din metodele prin care o stăpânire autoritară își ține în frâu poporul care ar putea s-o conteste. Tratamentele degradante erau una din metodele de strivire a personalităților pe principiul „dacă nu ești cu noi, lasă capul jos”. Era aplicat tuturor, permanent, mai puțin celor „speciali” adică celor care-l produc – călcatul în picioare a drepturilor și libertăților, călcatul în picioare a demnității omului, strivirea oricărei personalități.

Zilele trecute, acum în „20 19”, am constatat că îmi expiră pașaportul cu care am făcut mai mult de 120.000 km (ah, vanitatea). M-am dus după altul. M-am înscris online gândindu-mă că, cel puțin acești supuși ai Carmencitei, au evoluat nițel. La fața locului, am mai constatat o schimbare – un automat pentru bilete de ordine. În rest cam la fel – niște cârlani și cârlance, plini de ei și de importanța lor. Este iarnă și oamenii sunt destul de gros îmbrăcați. Ca să-și facă poza, trebuie să-și scoată o parte din haine. Dar surpriză, în birourile cârlanilor nu există cuiere (toate au geamuri mari și se vede ce se întâmplă înăuntru). Nimeni nu a protestat. Oamenii își puneau țoalele pe jos, pe unde călcau toți.

Parcă pașaportul ar fi o pomană, un favor. Doar că e un drept și se plătește o taxă măricică.

Sigur, nu mai era atmosfera lugubră dinainte de ’90, nici oamenii nu mai aveau aerul de a fi venit cu jalba. Totuși, oamenii poliției de frontieră (așa scria pe ei) aveau aproape același „nas pe sus” ca altădată, probabil criteriile de selecție a „cadrelor” au rămas neschimbate – orice lucru bun nu trebuie modificat.

Oricum, mi-am adus aminte de „ospitalitatea” degradantă a autorităților coercitive din trecutul odios al patriei. Nu voi uita niciodată cum eram convocat extrem de umilitor, anual, într-o cameră sordidă cu niște mese ca pentru soldați, la miliție, pentru a da un specimen de caractere ale mașinii de scris pentru ca nu cumva să-mi vină vreun gând subversiv. Îmi amprentau de fiecare dată neplăcut mintea (Creativul pătat).