Un milițian

În afara scrisorii de felicitare a Bulibașei psd adresată lui Joe Biden, n-am găsit nimic amuzant. Doar covid și scandalul tarabelor în care este plâns țăranul român cu nețărmurită milă. De fapt, tarabele invocate sunt doar niște spații comerciale ale unor samsari care vând prin piețe. Nu cred că este vreun țăran autentic printre ei, nu cred că vând fiscalizat, nu cred că se vinde foarte multă marfă românească pe acolo. Mai mult, anii trecuți se tot vorbea că un procent foarte mare din fructe și legume ar fi de fapt contrabandă. Credeți că s-au speriat de covid? Ce poate fi mai negru decât vânzarea la negru? Vânzarea la negru a contrabandei.

Fiindcă mi-ați spus pizmos acu ceva vreme, fiindcă nu uit și nu iert, chiar dacă asta este un păcat, dar sunt un păcătos, vă spun povestea simplă a unui milițian, desigur cu happy end.

A fost odată ca de multe alte ori un tânăr, de undeva de la țară. Sănătos politic, tânărul nostru s-a orientat. Așa încât, prin 1990, trecuse de filtrul de acceptare al scolii de la Băneasa. Nu contează dacă înainte de ’90 sau după, fiindcă criteriile nu se schimbaseră prin 2000 și nu știm dacă s-au schimbat măcar azi.

Deci, băiatul nostru se îndreptă către o prodigioasă carieră, terminând școala de la Băneasa. Ba chiar, ca într-un adevărat basm, răpi școlii și o angajată civilă, personal auxiliar fără calificare cum au toate școlile. Și făcură ei nuntă mare-mare, și avură copii, și trăiră bine. Numai că, în zilele vitrege ale epocii noastre, pentru asta ai nevoie de lovele.

Omul nostru (nu mai era băiat acum), ajunsese într-o capitală de județ cu un înalt grad de infracționalitate, așa încât avea de lucru, fiindcă era anchetator. Nu-i știu succesurile, dar a avansat și, pentru a se ridica și mai tare în grad, îi mai trebuia o școală. În consecință, a dat la facultate de multe-multe ori. Perseverare diabolicum est. Până la urmă, cum-necum, a obținut diploma mult dorită și a avansat cât s-a putut, adică a ajuns colonel, recte comisar șef.

Ca orice familie influentă, și-a angajat soția undeva la stat. Fiindcă postul presupunea o calificare, soția a obținut calificarea necesară. Există doar o singură pată, omul nostru nu mai are permis de conducere – polițist fără. Dar, despre asta, nu vă scriu. Așadar, familia noastră de poveste a acumulat ceva proprietăți. Numai că, între timp copii au crescut, pretențiile la fel. Perfecționarea studiilor nu mai era posibilă decât în perfidul Albion.

Spre deosebire de alți copii pe care-i știu și au obținut destul de facil bursă de studii acolo, aceștia au obținut fonduri UE. Și așa, traco-geto-dacii, altoiți de romani, i-au altoit la rândul lor pe insulari. Bravos națiune!

Omul nostru ieși la o pensie specială (el îi spune de serviciu, dar eu nu vreau să vă păcălesc) la vârsta la care încă are chef de viață. Așa că, merge la sală, e liniștit, mai lucrează dacă are ocazia. Că de bani este nevoie, mai are doar o vilă în care locuiește, omul își susține copiii. Ca toți milițienii din moși strămoși, și al nostru are pasiunea vânătorii pe care eu o detest și alte pasiuni pe care le împărtășesc.

Nu vreau să așteptăm să vedem ce s-a mai întâmplat, fiindcă e posibil ca politica de pe aici să ia avânt și să fie subiecte destule. V-am oferit happy end-ul promis.

Dar, apropo de cât sunt eu de pizmos, nu-i așa că e istoria tipică a unei familii tradiționale geto-dacice?

Foto: rtv.net.