Vocația milițianului

Știri dominate de protestele bugetarilor. Atenție, nu pentru concedieri, ci pentru înghețarea salariilor. În top, forțele de ordine – milițieni, jăndari, gardieni. Câte ore suplimentare fac ei, aproape ca mi-au stors o lacrimă, mie cel nemilos. Pe un alt post, se făcea vorbire despre sistemul orelor suplimentare în ultimii ani dinaintea pensiei premature și speciale – nu le ajung zilele, lucrează 28 de ore pe zi.

Am înțeles ideea salariilor babane, cu pensii speciale, cu sporuri, cu indemnizații de încălțări ș.a., cu pensionare la o vârstă fragedă. Toate astea ar fi trebuit să desființeze corupția endemică de pe acolo, să nu mai poată fi cumpărați anchetatori, polițiști, justiția. Numai că efectul a fost invers.

Enervat, am căutat un film (îi fac plăcere unei cititoare). Dau peste unul cu Al Pacino și De Niro, cu polițiști corupți. Nu-mi rămâne decât să parafrazez spusa lui Al Pacino. Au intrat în forțele de ordine doar pentru leafa babană, uniforma influentă, pensia specială și prematură, doar pentru avantaje. Rezultă că sistemul nu a dat roade, nu s-a obținut efectul scontat. Unde mai pui că au mărit pedepsele pentru agresarea/uzurparea autorității, dar nu și pe acelea privind folosirea acesteia cu rea credință, în scopuri corupte. Sigur că sunt greu de dovedit, corb la corb nu scoate ochii.

Păi, dacă prin tot felul de avantaje nu poți aduna oameni capabili și nu-i poți convinge a nu fi coruptibili, ce rămâne de făcut? Desființarea avantajelor, înăsprirea pedepselor. Un sistem strict, fără loc de întors, să vedem care mai dă șpagă pentru a se angaja. Garantez că nu vă veți simți mai în nesiguranță.

Foto: opiniatimisoarei.ro

2 comentarii la „Vocația milițianului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s