A fura, furare – în România

Vă scutesc de conjugările verbului. Acțiunea este furtul, prestatorul se numește hoț. Există și o pretinsă boală, cleptomania. Mă mir că nu a fost invocată de nimeni în cazurile notorii.

Nu poate exista hoție fără interes. E greu de spus dacă interesul generează hoția sau invers. Oricum, există o legătură biunivocă. O cale de eradicare a hoției este lichidarea interesului. Nimeni n-ar fura doar pentru a colecționa, deși există și cazuri de furturi pentru colecții – pasiunea pentru artă moca.

Dar ce facem când obiectul hoției sunt lovelele. Banii n-au miros. Deși realitatea românească nu demonstrează asta, banii sunt, de fapt, cel mai ușor de urmărit. Oricât i-ai dosi prin off-shore-uri, prin paradisuri fiscale sau acțiuni la purtător, lovelele, urmele lor sau efectele lor (bunurile cumpărate) pot fi urmărite cu ușurință, doar să vrea anchetatorii. Ne-am putea gândi că nu vor sau că organele executorii nu vor. Sunt două cazuri celebre, ambele șefi psd condamnați pentru găinării, de parcă nimeni n-a văzut elefantul.

Mai sunt șpăgile și traficul de influență, de fapt tot forme de furt. Cel ce ia șpagă este plătit legal pentru ceea ce ar trebui să facă, dar sub diverse forme pune presiune pentru a mai primi lovele, chiar mult mai multe decât cele legale. Traficul de influență este generat fie de prea lungul drum către un drept legitim, fie de dorința de a obține ceva ilegitim. Uneori, sursa lor este instituționalizată.

Pe vremurile alelalte existau și au fost frumos dezvoltate toate formele hoției. Pe de o parte erau lipsurile de tot felul, uneori existențiale, pe de alta erau cei avantajați de sistem cu magazine speciale și salarii mari, care totuși nu le ajungeau și făceau trafic fiecare cu ce putea – un chil de carne, ceva cafea, oleacă de benzină, mărfuri de import, diverse avantaje de la aprobări de butelii la aprobări de case, chiar vize. Se numea a face rost – de alimente, de butelii, de orice.

Cum vi se par expresiile: „N-a furat așa mult„, „psd a furat, dar a și dat„, „Să fure, da’ mai puțin„? Să vă mai aduc aminte de Fondul Libertatea, de banii Crescent? Tocmai au fost inundate niste case pe o vale din Harghita. Oare cine o fi tăiat pădurea de acolo?

Nu pot ști real cum a fost cu furturile în perioada interbelică, dar în ultimii aproape 75 de ani chestiunea s-a generalizat. De la alegerile din noiembrie ’46 la actuala încrengătură – președintele CCR, infractor, SIIJ, CSM, DNA, care tocmai a ieșit la iveală este o continuitate perfectă.

Dincolo de interese pecuniare gen pensii speciale, de diverse sinecuri, mă întreb retoric:

Justiția nu trebuie să se ocupe de infractori, nu trebuie să eradicheze mizeria societății? Cum se pot întâmpla asemenea găinării la acest nivel? Și, mai ales, cine-i de vină?

Vă mai miră insuccesele justiției?

Foto: dumedemestecat.ro

 

Un comentariu la „A fura, furare – în România

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s