Cam plictiseală

Din păcate, se confirmă supozițiile mele privind necesitatea concedierii personalului pesedist bugetar. Se vede asta nu numai în curtea lui Clotilde care nu poate scăpa de contractul de ne-curățenie de 14 ori mai scump ca la Oradea, încheiat cu firma din anturajul fostului, dar și la primăria generală care nu a desființat compania anti-șobolani și, deși finanțarea este deschisă de mai mult timp, deratizarea nu s-a întâmplat. Noua administrație se lovește nu numai de rezistența firmelor de casă, dar și de sabotajul propriilor funcționari bine plătiți. De ce nu s-au făcut concedieri? Fiindcă legislația este puțin permisivă în acest sens, fiindcă ar fi nepopular, fiindcă sistemul creat de Ciuma Roșie este rezistent. În mai mult de un an și jumătate, nu s-a făcut curățenie nici prin ministere.

În rest, chiar e mare plictiseală, aleșii se fac că muncesc. Opoziția nu face nici măcar un circ notabil, AUR parcă nu mai există, chiar și Șoșo a amuțit. Ziarele inventează noutăți, orice nouă amantă sau divorț devine o știre, adică avem o tabloidizare generalizată.

O rază de speranță s-a ivit cu turneul lui Biden și, mai ales, întâlnirea cu Putin. Doar că, dintr-o asemenea întâlnire nu poate răsufla nimic, media rămânând tot cu gargara. Totuși, să analizăm puțin ce a întreprins Biden.

Prima întâlnire de rang înalt a fost cu China (nu cu Rusia) și nu s-a soldat cu vreun pas înainte pentru niciuna dintre părți. Următoarele contacte au fost cu Marea Britanie, NATO, UE. Eu cred că se vor atenua divergențele economice generate de Trump (greaua moștenire). De interes pentru noi sunt politica NATO și conducta Nord Stream 2. NATO nu-și va schimba sprijinul pentru flancul de est, dimpotrivă. Conducta nu cred că mai poate fi oprită și este un exemplu al politicii seculare de înțelegere pe sub masă a Germaniei cu Rusia în propriul interes.

În ce privește discuția cu Putin, ceea ce ne interesează este situația Ucrainei. V-am mai scris că Ucraina nu-mi stârnește nici un fel de milă. Totuși, trebuie să aibă sprijin strategic, politic și economic din vest deoarece este un tampon spre Rusia. Desigur Rusia ar dori să rupă cât mai mult, ocupând Crimeea s-a înfipt mult mai puternic la Marea Neagră și la Azov. Din acest motiv întreține și conflictul din Donbas. Ucraina afirmă că dorește să intre în NATO. Sper ca acest lucru să nu se întâmple, nu ar fi decât un cal troian, o coloană a cincea rusească. Interesul nostru și al NATO este să rămână un tampon cât mai puțin apropiat de Rusia. Fiindcă mai există tamponul Belarus în care rușii sunt destul de acasă. Pentru noi, Navalnîi nu prezintă importanță, dar orice detensionare a relației Rusia-Vest este benefică dacă nu este urmarea unor cedări.

Faptul că, deși Rusia a fost tratată la discuția cu Biden ca o mare putere fără a mai fi, adică i-a fost supralicitată poziția spre încântarea lui Putin, nu a inclus cedări sau slăbiciuni din partea SUA, fapt ce se poate itera și din titlurile sputnik. Acestea au lăsat pentru moment anti-vaccinarea de o parte în favoarea unei propagande războinice. De altfel, rușii au luat chiar și ei leapșa anti-vaccinării. Privind reuniunea NATO, sputnik titrează „Iohannis vrea cât mai multă SUA și NATO în România„, la care răspândacul a mai adăugat „SLUGA Iohannis„. De fapt, dumneavoastră nu vreți mai multă SUA și NATO în România? Eu, da. Ba chiar aș dori mai puțină prezență rusească p-aci, mai puțin Lukoil, Gazprom  și multe alte SovRom-uri, dacă s-ar putea, de loc.

În fond, asta-și doresc Zdrențele Roșii, apropierea de marele pretin de la răsărit, acela care i-a zămislit.

Foto: france24.com.

Lasă un comentariu