Răzbel și pace

Urmăresc cu atenție evenimentele din Orientul Mijlociu. Interese economice se intersectează, diferențe culturale și religioase chiar în sânul musulmanilor. O zonă care ne-a influențat mereu în ultimii 1.000 de ani. Este în firea lucrurilor ca civilizații diferite să concureze pentru hegemonie.

Chiar perioadele de aparentă prietenie au fost însoțite de conflicte lăturalnice. Indiferent de aparenta cauză, conflictul a fost permanent, mocnit. Odată cu încercările de obținere a armei atomice, era clar că un deznodământ se apropie.

Sunt diferențe mari între cele două civilizații. Atunci când Iranul a încetat a mai fi un stat laic, am fost uimit de atrocitățile apărute. Oameni omorâți pentru vina de a fi folosit hârtia higienică. Dar să nu omitem atrocitățile petrecute chiar la noi, în România, la sfârșitul secolului XX, chiar și în 2018. E de ajuns un impuls pentru ca genele răului uman să-și arate imediat colții.

Prin septembrie 1977 am fost la o ședință CAER la Kislovodsk, URSS – o zonă specială pentru turism și sănătate, sunt două-trei în Europa. Ce înseamnă CAER v-am explicat deja în Plăceri, Minerii, Fără ’89?.

Așadar, eram marele șef al unei mari delegații formate din mine și translator – eram printre ultimii chiar și în CAER. Am fost chestionat cu privire la grevele din Valea Jiului care tocmai avuseseră loc. În sfârșit, mi-a venit rândul să țin speech-ul fiindcă rușii nu puteau da paharul pe gât fără asta – cuvântări peste cuvântări. Până la litera R, vorbitorii cam epuizaseră tot ce era legat de întrunire. Ca atare, m-am limitat la a menționa că lucrările noastre sunt destinate exclusiv omului și păcii, propunând un toast în cinstea frumoaselor femei care participau și, credeți-mă, KGB-iste sau nu, erau frumoase și destule.

Imediat, a venit la mine un tip mărunțel, iute, care mi-a spus în românește „Dea Domnul să fie pace”. Era un machedon, născut la Izmail, medic militar colonel, cardiolog în Kislovodsk, extrem de autoritar cu subalternii. Lucrase câțiva ani în RDG, era căsătorit cu o poloneză cu care avea două fetițe. Cu mine a fost foarte cald, m-a purtat a doua zi prin regiune în căutarea unor piese de mașină, aveam Lada atunci. M-a dus la o cârciumă locală la prânz, un fel de mandatar. unde am mâncat un mușchi de vită mai fraged decât orice mușchi de porc pe care l-am servit vreodată. Era fezandat (ne-a explicat cârciumarul secretul cu ezitări) câteva zile în foi de ceapă. Se servea cu salată din pătrunjel de Caucaz (asemănător cu hasmațuchi, dar mai puțin aromat), salată fără vreun sos, care se mușca din mână. La final, ne-am întrecut care să plătească masa dar, cârciumarul care era pacientul lui a făcut cinste.

Revenind, dacă de dictatură ați putea fugi, dacă o faceți la timp (Despre dictatură), de război e mult mai greu, practic imposibil. Așa că închei și eu cu

Dea Domnul să fie pace!

Foto: transilvaniareporter.ro