Sărbători

Sărbătorile comune ar trebui să fie bucurii în viața oamenilor – nu se muncește, se petrece cu mâncare și băutură, se iese la munte, la mare sau la iarbă verde. Chestia cu se mănâncă este o reminiscență comunistă – de la foametea aceea ni se trage. Marea dilemă – avem musafiri, ce le dăm de mâncare – fiindcă așa le acordăm cinstea supremă.

Peste ai noștri au trecut tot felul de sărbători. De la defilările de 7 noiembrie ale anilor ’50 la care clasa muncitoare înfrunta de cele mai multe ori o vreme câinoasă, până la 10 Mai, Ziua Independentei, a Regelui, mutată de comuniști pe 9 mai, ca să nu mai fie a Regelui și să coincidă cu sărbătoarea rusească a sfârșitului războiului.

Vedeți, pasiunea de măsluire a istoriei nutrită de comuniști este din totdeauna. Dar, se limitau doar la istorie?

Sunt dintre aceia care-i neagă dreptul la o cruce pe mormânt lui ceașcă. Nu fiindcă a fost un criminal. Fiindcă simbolul religiei noastre nu poate fi legat de cei care au dărâmat biserici, care nu au avut Dumnezeu. Cum să nu dușmănească ei pornirea care unește sufletele atunci când rostesc într-un glas „Adevărat a-înviat„, singura unanimitate reală.

La fel cu Moș Crăciun, un simbol religios, legat de Nașterea Domnului, care aduce bucurii copiilor. Nu era acceptabil pentru niște lepre ca ei. Drept care l-au desființat, inventând un alt moș – Moș Gerilă, unul pe care nici corectorul de limbă română Linux nu-l cunoaște. Eu, însă, profitor și pe vremea aceea, cum mă caracterizează un alt blogger, îi acceptam pe ambii moși, adică aveam pretenția la două rânduri de cadoriseli – și de Crăciun, și de Anul Nou.

Și uite-așa, Moș Gerilă venea în mijlocul colectivelor de oameni ai muncii de la orașe și sate, adus de comuniști să împartă copiilor cadouri. Copiii spuneau cu nețărmurită bucurie și mândrie patriotică (de mici erau patrioți) poezii despre toarășu și toarășa.

Oricum, pe vremea aceea, Crăciunul era, de cele mai multe ori, o zi lucrătoare ca toate celelalte. Dacă se nimerea duminica, inventau ceva ca să nu lase lumea să se bucure, de exemplu, scoteau la muncă voluntară, la deszăpezit.

Prigoana era mai mare de Paști. Totdeauna se găsea de lucru la măturat străzi, trebuia să-ți faci sectorul. Uneori, era frig rău în Duminica Paștilor dar, asta era cu atât mai bine fiindcă trebuia să suferim, să fim pedepsiți.

1 Decembrie, astăzi ziua națională, a fost ignorată vreo 30 de ani. Abia pe la sfârșitul anilor ’70 marii patrioți și-au adus aminte de Marea Unire, fără a fi sărbătoare. Țin minte că, în scurta mea armată, m-au pus unii să fac o prelegere pentru pifani, să le explic cum devine cazul.

Ce ți-e și cu sărbătorile astea – azi sunt, mâine nu mai sunt. Mai ales când ai de-a face cu impostori – în funcții, în credință, în istorie – impostorul, impostor rămâne.