Ecumenism

Ar putea fi un gen de afirmare a unității de fond a bisericilor creștine. Unii (ortodocși) îl definesc drept „erezia ereziilor” sau „panerezia timpurilor noastre”. Și prin textele vechi se pot întâlni referiri adverse, dar, după părerea mea, în acestea e vorba de apropiere de necredincioși.

Totuși, bisericile ortodoxe, pentru a-și afirma unitatea, au un patriarh ecumenic la Constantinopol. De asemenea, există Săptămâna de Rugăciune pentru Unirea Creștinilor la care participă ortodocși, catolici și protestanți.

Recent am participat la o nuntă ecumenică. Mirii catolic și ortodox, nașii ortodox și pravoslavnic, într-o biserică catolică cu un preot catolic. Asta arată o mare deschidere și acceptare reciprocă, dar aici e vorba numai de nuntași și preotul celebrant. Obținerea aprobării de la mai marii lui a fost o întreagă epopee cu tribunal și acte de parcă Cel de Sus se uită la ele.

Totuși, nuntașii sărbătoresc de două ori Paștile și de două ori Crăciunul – până la urmă, destul de neobișnuit.

Motivația adversarilor ecumenismului este legată pe fond de politica prozelitismului. Dar, iată că se poate fără prozelitism.

Și cum nimic nu poate exista nepolitizat, ortodoxismul trece acum printr-o mare încercare. De unde vine? De la răsărit.