În plină discuție anti-speciali, cu scandaluri și ipocrizii, cu o aparentă victorie preliminară, vă prezint o viziune asupra României ultimilor mai bine de 70 de ani, o Românie a impostorilor. Nu este nici o prezentare neagră precum Lista mea, nici una optimistă. Este o prezentare realistă, din păcate.
Societatea noastră este ca o pânză de păianjen, o pânză cu noduri, unele importante și, cu cei mulți prinși în plasă, așteptându-și rândul la a fi supți mai mult sau mai puțin de păianjeni și de puii lor nesătuli.
Vă prezint un singur nod, puțin important dar, reprezentativ, un nod din sistemul de ordine publică și siguranță națională peste care am dat întâmplător, căutând dosarul profilerului, dosar pe care nu l-am găsit, este secretizat. De ce ar fi nevoie de asta dacă avem un profesionist desăvârșit? Nu știu. Dar, cum nu pot secretiza chiar tot, am dat de acest nod special, mentorul acestuia. Nu căutam dacă bunicii profilerului au fost chiaburi sau tac-su legionar – privite de pe Lista mea, astea ar fi fost calități. Mă uitam după școala băiatului – era interesant și important din punct de vedere al imposturii, dacă a făcut Universitatea înainte sau după 2005, anul intrării în MI (avea 29 de ani). Oricum, profiler este din 2015. Cu ce s-a ocupat înainte un absolvent al Facultății de Psihologie al Universității la MI? Acum este comisar șef (colonel).
Revin la nodulețul imensei plase despre care vă scriam. Profilerul și-a susținut doctoratul la Academia de Politie, o scoală nu prea prestigioasă, căreia i s-a dus vestea că ar fi fabrică de diplome de tot felul (iulie 2018 – Anunțuri susținerea tezelor de doctorat). Dacă eram profilerul, cu pretențiile lui intelectuale, ar fi fost ultimul loc pe care să-l aleg. Dar, de gustibus non … Găsiți și Rezumatul tezei – o teză despre psihologie criminalistică asupra calității căreia nu mă pot pronunța dar, rezumatul de peste 50 de pagini are inclusă bibliografia fără însă nici un articol sau vreo carte publicată pe această temă de autor. Nu am știut că este posibil asta în România de azi cum nu era posibil nici în cea de ieri
Conducătorul lui de doctorat este prof. univ. dr. George Marius Țical. Un cv spălat spune că nu prea știe limbi străine. Un alt cv arată „1987-1992 Unitatea 3 Specială – București, MI Ofițer specialist”. Nu pot decât să intuiesc ce e cu unitatea specială – probabil că a fost ceva foarte patriotic din punctul lor de vedere și foarte mizerabil din al meu.
Dau puțin timpul înapoi și constat că și-a luat bacul la Giurgiu deși, este născut în sect. 1, București.
În sfârșit, acest domn a făcut juridica la Poliție, târzior. Apoi s-a dedicat formării tinerelor cadre. Doctorat la ASE, 2003 în management. Asta nu îl împiedică să devină conducător de doctorate din 2009 în sensibilul domeniu Ordine publică și siguranță națională. Eu nu cunosc vreo știință sau ramură a vreunei științe cu acest nume. Își programează alt doctorat la Poliție la 12 septembrie 2018, ora 12:00, dar este amânat în plin scandal declanșat de Emilia Șercan privind fabrica.
Din nou remarc, într-un cv încărcat cu poziții pompoase și laude, absența unui singur (măcar) titlu de articol sau carte a cărui autor să fie D-l Țical. Cum a ajuns el prof. univ. dr. conducător de doctorate? Tot el declară și o producție – 10 disertații pe an, adică a scos 10 doctori în științe din fabrică anual. Cred că asta este și dimensiunea dezastrului pe care l-a provocat direct din 2009 încoace. Dar, oare Țical a produs dezastre doar din 2009? Din 2012 este directorul revistei „Romanian Journal of Home Affairs”, presupun redactată în engleză. Nu pot să cred că nu și-a inserat numele printre autori dar, i-o fi fost rușine să menționeze – ar fi un punct pozitiv la caracterul domniei sale.
Foarte interesant este și faptul că între 2012-2016 a fost în CNATDCU (comisia de avizare a doctoratelor). A fost numit deci de Pop Genunche care revocase toată comisia anterioară, în urma îndrăznelii de a-i retrage titlul de doctor Cârlanului. Noua comisie a avut desigur o altă poziție. Pop a fost numit ministru tocmai pentru acest scop.
Dar nimic nu rămâne nerăsplătit. În iulie 2018, la aceeași fabrică, absolventul îndoielnic de matematici, doctorandul bursier Liviu Marian Pop a vrut să susțină teza de doctorat cu titlul ”Migrația forței de muncă. Implicații asupra securității naționale”. A fost blocat de scandalul declanșat de D-na Șercan. Dar teza era parte a unui program european, fonduri UE, … (Ministrul Pop doctorand cu bursă).
Aș face pariu cu dvs. că dacă-i iau la puricat pe ceilalți membrii ai comisiei de doctorat a profilerului (de la el a plecat dandanaua), voi găsi același noroi. Ca în bancul acela vechi cu ceașcă – „ajung acasă, dau drumul la radio – vorbea tov. ceașcă, dau drumul la Tv – iar tov. ceașcă, mi-a fost frică să bag în priză fierul de călcat”.
Scuze că v-am plimbat prin acest noroi dar, mi se păruse că vi s-a urcat democrația la cap. Și o precizare – nu am pretenția a fi găsit firul/capătul acela din care s-ar deșira pânza. Poate, dacă toți găsim cate o ațică, … Dar, ce se întâmpla cu elevii? O mai fi ceva recuperabil pe acolo?
Toate datele privind personajele provin de pe site-uri oficiale ale autorităților, sunt date publice, eu doar am reprodus. Foto http://www.justasmallgirl.3x.ro, digi24.ro.
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
E chiar o plasă de păianjen – citiți în cele două cv-uri (link-uri incluse) – comiții, comitete, înalte foruri pseudo-științifice – MI, servicii, armată. Toți trași la indigou.
De fapt, e un adevărat dezastru în „ordinea publică și securitatea națională”. În primul cv, personajul există abia după ’90. Al doilea e mai puțin pieptănat. Ambele sunt oficiale. De fapt, cv-urile aiu menirea de a afișa / demonstra relațiile oculte ale acestor personaje, chiar plasa de interese mafiote – gen, „ce tari suntem noi”.
Problemele sunt însă și în domenii pur civile.
ApreciazăApreciază
Pingback: De comitet | Născut pe lista neagră
Pingback: Clitorisul | Născut pe lista neagră
Pingback: Dacă n-ar fi fost | Născut pe lista neagră
Pingback: Jandarmeria | Născut pe lista neagră
Pingback: Forțele | Născut pe lista neagră
Pingback: Jandarmeria din Românica | Născut pe lista neagră
Pingback: Culți și desculți | Născut pe lista neagră
Pingback: Ambulanța Roșie | Născut pe lista neagră
Pingback: Jjjmecheri | Născut pe lista neagră
Pingback: De-ar fi să mă mai nasc odată … | Născut pe lista neagră
Pingback: Wiki și eternitatea | Născut pe lista neagră
Pingback: Imbéciles Sans Frontières | Născut pe lista neagră
Pingback: Omul fără casă | Născut pe lista neagră
Pingback: Impostor | Născut pe lista neagră
Pingback: NOI muncim, NOI controlăm | Născut pe lista neagră
Pingback: Harnicii bugetari | Născut pe lista neagră
Pingback: Miliarde adevărate | Născut pe lista neagră
Pingback: Doctoratele | Născut pe lista neagră