Listele

Sigur, toată lumea știe că eu sunt pe Lista Neagră. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Nici despre lista fiscului sau a rușinii cu datornicii (cred că a dispărut între timp – deranja pe unii, chiar dacă ei n-au vreo rușine). Nici despre lista lu’ dracnea (m-am oferit voluntar Eu, eu, eu!). Ignorăm și listele de candidați.

De fapt, mă gândisem să scriu o pagină despre matematică cu teoria mulțimilor. Dar, românii sunt obișnuiți cu listele. E bine și așa, mai ușor de perceput – în fond, o listă de indivizi cuprinde oameni cu caracteristici comune, deci este o mulțime atât matematic cât și social.

Nu demult erau la modă lista la case sau lista la butelii – acum le zice waiting list. Cele mai populare erau listele pe la cozi. Dacă vedeai o coadă, te așezai repede și te treceai pe listă, abia apoi întrebai ce se dă (de parcă era moca). Astăzi mai persistă doar coada la plata impozitelor în prima zi a anului, chestie de neînțeles pentru mine care plătesc doar pe 31 martie spre miezul nopții. Mai sunt cozile la casa de pensii pentru sejururi la Sovata însoțite desigur de listă.

Oricum, sper să uităm listele cu țărani, cu muncitori, cu membrii de partid, … Vă propun, la schimb, alte liste. De exemplu:

  • Lista leprelor, a lichelelor
  • Lista hoților (hoți adevărați, nu găinari)
  • Lista analfabeților, a semidocților
  • Lista șmecherilor.

Uneori sunt fără limite la capitolul „liste” dar acum, mă limitez la acestea. Caracteristicile comune care grupează indivizi pe aceste liste sunt evidente chiar din denumirea lor.

Acum, urmează întrebările. Sunt mulțimi distincte? Sau caracteristica unei mulțimi, în fond o trăsătură de caracter – lepră/lichea, hoț, șmecher, le presupune și pe celelalte, adică sunt trăsături de caracter asociate? Dar ce facem cu analfabeții/semidocții? Fac o precizare – nu mă refer la cei care n-au avut posibilitatea materială de a urma o școală, ci la cei care au trecut teoretic printr-una sau mai multe școli dar, degeaba. În acest caz, cred că e tot o trăsătură de caracter.

Am ajuns la întrebarea finală: Guvernanții pe care din listele de mai sus sunt?

organizare_craciun_liste_targuri_magazine_gd.jpg

Un comentariu la „Listele

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

Lasă un comentariu