Am mai scris că, de câte ori apare un atribut alături de un cuvânt cu încărcătură psiho-sociologică, este introdus un fals, un fake, care deturnează sensul. Uneori îl duce în derizoriu, alteori ajunge să servească unor scopuri complet opuse celui inițial.
La momentul acela mă gândeam la patriotismul și patrioții care, după 45 de ani de bătut cu pumnul în piept, a fost adus în derizoriu. A fost invocat de gângavul ceașcă, a fost invocat de toate leprele vremii, de toți criminalii, chiar și de Vișinescu și Ficior. Chiar și criminalii ăștia comiseseră atrocitățile abominabile din patriotism. Fuseseră nevoiți să le comită pentru binele țării. Mi se încrețește pielea când mă gândesc.
Sigur, veacul înaintează, am depășit (oare?) democrația originală, acum ultima găselniță este economia patriotică. Nu ne-a fost de-ajuns aia socialistă care, și aia, nu putea fi decât patriotică. Cum cea socialistă ne-a dus la foamete, nu cumva …?
Dar sunt altele mai grave. Termenul lumea unora sau altora se poartă de mult. Nu știu dacă grecii antici îl foloseau, dar ulterior a fost folosit – lumea greacă. Conotația periculoasă prin forțarea termenului a căpătat-o în urma utilizării lui de nebun, de propaganda rusă cu ceva ani în urmă – lumea rusă. Oare faptul că există români sau comunități românești în Kazahstan sau aiurea prin Siberia ne-ar putea îndreptăți să afirmăm că acele ținuturi ar aparține spațiului românesc? Desigur, nu. Dar rușii stabilesc ei înșiși ce au dreptul. Așa au ajuns românii tocmai acolo, deznaționalizați, cei care au scăpat.
Între timp, termenul a luat nițel avânt. Ca și în cazul propagandei rusești, peste tot unde a apărut, este legat de ambițiile autoritare, dictatoriale ale unuia care se vrea a fi mare șef pe viață, care-și închipuie că el face și desface istoria. Din ăștia care trăiesc într-o altă lume, doar a lor, paralelă. Acolo își arogă rol de împărat, de țar, de sultan. Fiecare cât îl duce imaginația, uitând că, de fapt, totul e doar cenușă și, mai ales, trecător. Uneori, lumile astea se intersectează, provoacă discordie și victime chiar între ele.
Doar că, până trec, ambițiile nemăsurate generează victime în vremelnicia lor. Și doar prin acele morminte se înscriu în istorie.
Recent, nebunul și-a declarat nemulțumirea că în lumile normale, șefii sunt prea trecători. Nu-și poate duce la capăt proiectele. Cred că și-ar dori niște pacte pe modelul Ribbentrop-Molotov al idolului său Stalin – împărțirea lumii cu o felie babană pentru ruși, cât mai babană, nesfârșită. N-are cu cine să trateze. Singurii cu care ar putea negocia au interese divergente, ba chiar i-au și tras-o nițel. Îi înțeleg nemulțumirea.
Între timp, nebunului i s-au ridicat și niște fumuri culturale. Nu știu dacă să-l numesc om de cultură sau nebun de cultură. De altfel, vă aduceți aminte că, în cei 45 de ani de comunism, chiar și după, s-a făcut totul pentru a distruge cultura autentică în favoarea culturii socialiste. Mi se face greață, nu mai dezvolt subiectul.
Revenind la nebun, acesta a afirmat recent că Rusia este o civilizație aparte, o familie de familii (sper că traducerea ajunsă la mine este corectă – Kommersant). Civilizația este doar atât, civilizație. Poate fi legată de o epocă, de un popor, prin specific. Dar aparte este precum democrația originală.
Dacă știința și tehnologia fac parte din civilizație, atunci caracterul aparte al acesteia rezultă tocmai din subdezvoltarea lor. Civilizația aparte nu a putut ține pasul cu civilizația occidentală pentru dezvoltarea suportului hardware al mașinăriilor inteligente. Probabil, tot caracterul aparte a determinat și jefuirea frigiderelor și mașinilor de spălat din Ucraina.
În ce mă privește, cred că cele două expresii devenite periculoase – lumea rusă și civilizația aparte au un singur numitor comun, MIZERIA, sigurul sistem de guvernare de care sunt capabili rușii, sistem aplicat și nouă ani la rând, singurul în care excelează.
Foto: telekomsport.ro.
Născut pe lista neagră 