Și, am trecut Yukon-ul

Era să scriu Rubiconul. Oricum, aruncasem de mult zarurile. Sper că vă interesează o impresie de la fața locului despre Dalton Hwy.

Șoseaua Dalton este un drum larg (două benzi late), care pleacă de undeva de la NV de Fairbanks și ajunge la Prudhoe Bay, unul din cele mai nordice puncte din Alaska la Oceanul Arctic. Scopul ei, susținerea exploatărilor petroliere de acolo. Fairbanks, punctul de plecare cel mai frecvent al unei călătorii spre nord, este cel mai mare oraș interior. Alaska University are sediul aici. La celalalt capăt se găsește Deadhorse, localitatea celor în jur de 5.000 petroliști și personal angrenat în susținerea acestora care este un pic în sudul golfului, pe malul fluviului Sag River ce se varsă în ocean printr-o deltă. Deadhorse nu are nici un locuitor permanent.

În cea mai mare parte, șoseaua lungă de aprox. 500 mile / 800 km (din Fairbanks) este un taluz înalt de vreo 3 m șerpuind printre mlaștini, ondulată peste dealuri. Uneori, conducând, ai impresia că ești într-un montagne russe, atât de înclinate sunt pantele. Destul de des, taluzul este întrerupt de podețe sau înțepat de conducte largi pentru trecerea apelor și animalelor. Oarecum paralel cu șoseaua se întinde conducta de petrol Trans-Alaska cu stații de pompare și întreținere din loc în loc. Nu m-am putut împiedica să mă gandesc la „petroliștii” noștri pe care i-am văzut în repetate rânduri furând din conducta subterană de lângă șoseaua națională din Dobrogea – ce mult le-ar plăcea o asemenea conductă aeriană.

Când conduci în America trebuie să abandonezi sistemul metric al distanțelor. Nu mai există decât miles, miles/h, yards, foots (US imperial units) – așa este bordul mașinii, așa sunt indicatoarele. Pentru că nu poți aprecia distanțele și vitezele în noile unități, trebuie să faci uneori conversia până te obișnuiești. Mai greu este cu temperatura măsurată în ºF.

Semnele de circulație americane sunt, în mare, aceleași, dar cam lipsesc pictogramele care permit analfabeților să conducă. Trebuie să citești textul indicațiilor de pe tăblițe. În curbe, ți se indică pe semn restricția de viteză. Pe Dalton Hwy nu prea există semne de circulație. Cred că pe cele 425 mile ale șoselei propriu-zise sunt mai puțin de 10 semnalizări de curbă deși, uneori, curbele sunt chiar în vârful pantei.

Pe șosea nu prea există suport. Stații de benzină sunt doar la Yukon, Coldfoot și Deadhorse. Este posibil ca stația de la Yukon să se închidă iarna. Bănuiesc că, in extremis, se poate apela la personalul din stațiile de pompare, dar normal, petroliștii nu se amestecă, sunt stat în stat.

Limita de viteză este 50 miles/h (80 km/h). Pentru liniștea vitezomanilor, vă anunț că există doar un singur polițist la Deadhorse.

Am găsit șoseaua într-o stare surprinzător de bună (vă voi mai povesti despre șoselele din AK). Parcă mai multe gropi la sud de Yukon, decât în nord. Șoseaua este întreținută permanent. Cam jumătate este asfaltată dar, aici sunt porțiuni și cu gropi. Restul este macadam, pe unele porțiuni la fel de perfect ca un asfalt bun.

Prin amplasarea la jumătatea drumului, Coldfoot este un punct important, cam prost semnalizat pe șosea și puțin dezamăgitor comparativ cu notorietatea pe care o are. Mai plăcut mi s-a părut popasul de la Yukon River Camp, dar este dezavantajat de amplasarea prea sudică.

Toată șoseaua este frumoasă și pitorească printre munții înzăpeziți, lacuri, râuri, căldări glaciare. Chiar văile prin care trece sunt, de cele mai multe ori, de origine glaciară. Dar cel mai spectaculos loc este de departe Atigun Pass (4.739 feet / 1,444 m) care traversează lanțul muntos Brooks Range (cu vârful Mount Isto 8,976 feet / 2,736 m). Mai trebuie remarcat Finger Mountain, zonă cu niște formațiuni stâncoase ciudate și un punct de belvedere din apropierea șoselei la 66°12’49.9″N, 150°15’07.2″W.

În afara celor deja menționate, în apropierea șoselei se mai găsesc câteva locuri în care poți campa sau înnopta. Remarcabilă este Wiseman, o mică localitate pe malul lui Koyukuk River, fostă așezare minieră unde am ales să rămân peste noapte. Are 12 locuitori permanenți. Pe trei dintre ei i-am cunoscut – gazdele noastre. Au o poveste interesantă. Sunt născuți la München, au venit în AK pe la 25 ani, aici s-au cunoscut, au ales viața în natură, au doi copii mari și vreo șase-șapte corcituri de husky în lanț. Unul dintre ei, stă numai pe coteț. I-am spus soțului – „Ăsta-i șeful?”. Mi-a răspuns – „I’m the boss”.

Pe Dalton Hwy întâlnești doar camioane și pickup-urile acelea americane foarte mari – le-ați văzut prin filme, rar pe șosele, niște camionete țapăne. În afara mașinii mele, am mai văzut două berline/sedan-uri. Zgârcit, nu m-am indurat să dau banii pe ceva mai mare și bine am făcut. Am mai văzut motociclete pline de bagaje, uneori în grup, dar călătorind fiecare pe motocicleta lui. Am întâlnit și trei biciclete cu câte patru coburi, solitare – ăștia călători adevărați, i-am invidiat.

La început, am insistat să circul pe dreapta șoselei. Apoi am constatat că, în condițiile circulației reduse, fiecare merge pe unde i se pare carosabilul mai bun, indiferent unde ar fi, pe stânga sau dreapta. Am circulat la fel.

În Deadhorse a trebuit să plătesc o excursie ca să ajung la Prudhoe Bay – nu acceptau decât deplasarea în grup organizat cu pașapoartele aprobate în zona exploatărilor petroliere, dar ce nu face omul pentru a ajunge la 70°18’49.64″N latitudine (un pic mai la sud decât Nordkapp, Norvegia – NO), chiar pe un vânt de 42 km/h la 2°C. E mult mai frig în AK decât în Norvegia, lipsește Golfstream-ul.

Una peste alta, merită să dai banii pentru a vedea Dalton Hwy.

Această prezentare necesită JavaScript.