Am trecut Ecuatorul spre nord pe la 1:05. Așa că, toți puturoșii dormeau sau beau pe undeva. Am rămas cu o frustrare gravă. Păi, fără Neptun, fără trident,, fără găleata cu apă vărsată pe capul călătorilor, ce botez mai e ăsta? Vor mai fi câteva treceri, în ambele sensuri, pe cursul Amazonului. Sper să se rezolve problema. Oare, am voie să-i folosesc numele? Nu l-o fi înregistrat chiaburul ăla și să fie interzis?
O escală la Belém, de fapt la Icoaraci (un sat pe malul estuarului Baía de Marajó) a fost un fel de introducere. Este vărsarea a vreo două râuri, parte a bazinului Amazonului cu care și comunică. Uitându-mă pe hartă, am observat și o șosea care bate litoralul brazilian cu golfurile lui apoi, pe la Marabá si Humaitá, o ia spre delta Amazonului, ajunge la Manaus, mergând până la Pacaraima, punctul de frontieră cu Venezuela. Din păcate, sunt prea puriu pentru închirierea unei motociclete și pentru o asemenea aventură, fiindcă ar fi o călătorie excepțională, dar în necunoscut. Nu ai cum primi informații certe asupra a ceea ce te așteaptă. Mai fac o mărturisire. Sunt invidios pe tinerii aceia care pleacă aiurea, pe motor sau biciclete, în asemenea călătorii. Le-am citit relatările, este ceva extrem de plăcut, oricare ar fi riscurile. Și, ce poate fi mai frumos decât să bați coclauri, în loc de porturi pe un relief plat unde, singura manifestare a naturii sunt golfurile. Clădirile, cocioabe sau zgârie-nori, nu m-au interesat vreodată. De altfel, sunteți siguri că un apartament de zgârie-nori nu se asimilează unei cocioabe, oricare i-ar fi prețul?
Revenind la Belém, au nelipsiții zgârie-nori (bănuiesc că sunt fala politicii locale, expresia bunăstării și a politicii înțelepte de stânga – nu mai repet opinia mea), au o catedrală destul de nouă (poate chicioasă, dar nu sunt expert în artă), o biserică mare ceva mai veche și o grădină botanică, puțin zoo. Mi-au plăcut animalele libere, dar au și cuști. Nu-mi plac cuștile și acvariile. Celor cărora le plac, le sugerez secvențele dintr-un film gen Planeta maimuțelor, cu niște oameni expuși la zoo. Pe ansamblu, o grădină mai mică și mai săracă decât a Clujului (Napoca). Asta fiind cu Ecuatorul ici-șa.
Ei, lângă Ecuator, ce poate fi mai bun decât o bere rece germană, pe terasa mea favorită. Localnicii sunt mari băutori de bere (știți poza aia a sud-americanului obosit, la umbră, pe un scaun de plastic), se pare că au una locală, bună (așa zic ei), dar nu mă risc. În Belém, m-au dus iar la un market (tot ei zic), pe lângă care, La Castane e parfum de tei, dar aici nu există tei. Era și o piață agricolă acolo, cu o grămadă de fructe și legume exotice, de care n-am auzit vreodată. Le-aș fi gustat pe toate, cu multă plăcere, dar instructajul ne fusese făcut, în sensul de a nu face asta. Doar spălate, curățate personal, cu apă cert curată. N-aveam poftă să le car după mine și doar acolo, pe loc, mă ispiteau. Finalul amenințării era că ne stricăm la burtă și, fiindcă pe Amazon nu se poate purifica apa, trebe să facem economie la tras apa. Nici gheață n-ai voie să halești pe străzi, n-ai de unde ști dacă este din apă purificată. Probabil ăștia-s ultra-precauți, dar ceea ce am văzut prin piață m-a determinat să le dau dreptate.
Vă mai povestesc ceva hazliu. Ghidul era un afro-indigen, adică avea sigur ADN indo-american. Vorbea o engleză bună și fluentă, cursiv. Spunea cu mândrie că în Pará, statul în care eram, nu se vorbește portugheză, ci ceva altoit cu dialecte indigene și că stăpânește bine acest idiom (el spunea limbă). Ne-a tot vorbit, tot cu mândrie, despre diverse specificuri locale (inclusiv despre bere), fructe, legume, vitamine. La un moment dat, s-a oprit la un stand cu niște sticluțe – esențe naturale locale, tropicale. Ne-a spus cam așa: „Aveți probleme în dragoste, veniți aici, primiți sticluța potrivită. Probleme sexuale, nu vă trebuie nicio pastilă colorată, divorțați, aveți vreo boală, pentru toate, veniți întâi aici. Abia apoi la farmacie.” Eu cred că vizita acolo garantează clienți farmaciilor.
În sfârșit, ne îndreptăm spre brațul nordic al Amazonului, suntem pe Atlantic, nu se zărește pământul (e adevărat că nu este nimeni în vârful catargului, să strige „Pământ„). Tocmai am intrat în apa tulbure adusă de Amazon (aveți poză) la aproape 55 de mile marine de țărm. M-am decis, voi folosi liber numele fiindcă am scris de bine despre Bezos – mi-e dator.
Născut pe lista neagră 