Țara bordurilor veșnic noi

A fost odată ca niciodată, a fost o țară în care bordurile, pavajele se făceau din granit.

Mai căpătau o patină a timpului, o zgârietură, se mai rotunjeau muchiile, dar nu se stricau niciodată fiindcă granitul e nemuritor. Era Țara bordurilor nemuritoare.

Și au mers lucrurile așa mult timp, una sută de ani, poate mai mult, de când au început să se pietruiască străzile în țara aia. Ei, și trecură două războaie peste ea, trecură și tancurile invadatoare. Dar, chiar și celor mai rele dintre ele, tancurilor sovietice, granitul le rezistă nealterat, nemodificat. Căzură bombe care spulberară clădiri, străzi întregi, trecură cutremure, incendii, bordurile și pietrele au fost mutate de forța exploziilor, au fost aruncate, dar de fiecare dată pavatorii le-au pus la loc, nimic nu le putea strica fiindcă erau nemuritoare.

Sigur, poate nu erau chiar STAS, poate nu avea forme perfecte, poate nu erau toate exact de aceeași dimensiune sau culoare, fiindcă erau din granit.

Dar iată că se făcu lumină (de data asta nu de la răsărit – sau poate tot de acolo, dar mai apoi a fost deturnată mai la vest), lumină adusă pe tancurile românești (cum? – e o poveste mai lungă) cărora, și de data asta, granitul le-a făcut față cu brio.

Ei, dar acum au apărut problemele. Ultimele tancuri au adus și niște „băieți deștepți” urmași demni ai celor veniți cu cele sovietice, școliți la școala înaltă a vieții (mai târziu au transformat scoală asta în academii, care dau doctorate și la care, ca prin farmec, nu trebuie să înveți – normal, trebuie să aibă și omu’ o patalama).

În deșteptăciunea lor, ce-au gândit acești băieți? Fiind „educați” în spiritul consumerismului, au decis că totul trebuie să fie trecător pe pământ și tot ce contrazice asta trebuie schimbat. Așa că au scos granitul și l-au înlocuit cu beton. Ce fel de beton? De proastă calitate, cu conținut mic de ciment, astfel încât să aibă costuri de producție mici și durata de viață scurtă, cam cat un ciclu electoral. Atenție, costuri mici de producție nu înseamnă preț mic. Prețul poate fi oricât de mare fiindcă se plătește (cunoașteți caracterul anonim al lui se) dintr-o pungă fără fund, din buget. Cum mai circulă banii ăia, este din nou altă lungă poveste.

Și așa, avem – n-avem treabă, avem n-avem bani, la sfârșitul – la începutul legislaturii sau oricând „e nevoie”, schimbăm borduri. Uite așa am ajuns să fim Țara bordurilor veșnic noi.

Totuși, eu care pricep mai greu, am rămas cu o nelămurire. Cui s-au exportat sutele de mii de tone de granit (am hălăduit mult prin țară și n-am văzut un depozit cu așa ceva) și, mai ales, cine a încasat lovelele?

 

2 comentarii la „Țara bordurilor veșnic noi

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Minunile | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s